Mai multe percheziţii au avut loc în două localităţi dn judeţul Timiş, dar şi la Timişoara, la suspecți de trafic de droguri, potrivit g4media.ro.
Patru suspecți vor fi audiați de procurorii DIICOT
În urma descinderilor efectuate, poliţiştii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate și procurorii DIICOT au ridicat patru persoane care vor fi audiate. Oamenii legii au găsit, la locaţiile percheziţionate, plantaţii de cannabis, muguri de haşiş, saci cu plante pregătite de furnizare către dealeri. De asemenea, a mai fost găsit şi un laborator unde plantele erau mărunţite. Surse din rândul anchetatorilor susțin că percheziţiile au avut loc în satele Vizma şi Blajova, dar şi la Timişoara, în judeţul Timiş.
Oamenii legii au găsit terenuri cultivate cu cannabis
Poliţiştii şi procurorii au găsit trei terenuri cultivate cu cannabis, muguri de haşiş, precum şi mai mulţi saci cu plante ce urmau a fi distribuiţi dealerilor. A fost descoperit şi un laborator unde plantele erau mărunţite înainte de a fi livrate pe piaţa din Timişoara sau în alte localităţi din judeţul Timiş.
Într-una dintre case au fost descoperite o cultură indoor de cannabis (16 plante mature) și un laborator de producere a rezinei de cannabis (hașiș) și a uleiului de cannabis prin metoda “Bubble Hash”, fiind găsite instrumente folosite pentru prepararea acestuia, respectiv malaxoare, recipiente pentru decantare și filtrare, precum și aparate de presare.
Patru persoane au fost duse la audieri, la sediul DIICOT Timişoara. Liderul grupării a mai fost condamnat, în trecut, la 7 ani de închisoare tot pentru trafic de droguri.