Un antreprenor din oraşul Marsala a ajuns la urgenţe, după ce i-a venit factura la energie electrică.
Davide Bellitteri, proprietar al unui complex hotelier, a primit o factură record în valoare de nu mai puţin de 83.318,08 euro. Aceasta trebuie achitată până pe 6 octombrie.
O astfel de factură face ca afacerea să fie nesustenabilă
După ce a citit suma de pe factură, antreprenorului din Marsala i s-a făcut rău, scrie Sicily Lab.
„Nu mai vedeam nimic. Nu mai trăisem niciodată o asemenea senzație. Le mulțumesc medicilor de la spitalul Paolo Borsellino care m-au asistat și în special doctorului Schifano care mi-a dat picături și m-a ținut în spital timp de șase ore sub observație”, a declarat antreprenorul.
El se simte mai bine acum. Dar nota de plată este încă acolo, pe masa lui. Și, cu siguranță, nu o poate ignora. Singura cale de urmat, în momentul de față, este de a da un mandat avocaților pentru a se ocupa de situație.
Factura anterioară fusese deja un semnal de alarmă: peste 8.800 de euro, o sumă foarte mare care îl îngrijorase pe antreprenor. Ultima factură, însă, a depășit toate așteptările. Peste 83 de mii de euro, care, adăugate la suma anterioară, fac peste 92 de mii de euro pentru două luni de consum.
Este un bilanț nesustenabil, mai ales pentru cei care au o afacere de familie. „Nu poți să impui o astfel de taxă unei afaceri, o astfel de cifră este de neconceput. De la 1 octombrie vom închide. Pentru ce lucrăm? Vor fi luni foarte grele pentru toată lumea, antreprenori și angajați”, a explicat Davide Bellitteri.
Proprietarii italieni de mici afaceri, neliniștiți de creșterea prețurilor la gaze și electricitate
Potrivit Le Monde, 120.000 de întreprinderi riscă să dea faliment în Italia și nu mai puțin de 370.000 de locuri de muncă sunt în pericol. Totul din cauza creșterii vertiginoase a costurilor energiei.
Calculele Confederației Întreprinderilor Italiene arată că electricitatea și gazul vor genera cheltuieli anul acesta de 33 de miliarde de euro, numai pentru sectorul terțiar, de trei ori mai mult decât în 2021.
În ultimele zile, la Palermo, un pub de pe Via Maqueda a anunțat închiderea temporară după ce a primit o factură de peste 30 de mii de euro. Cu câteva zile mai devreme, și cunoscuta brutărie Quartararo a sugerat aceeași alegere.
„Alternativa la facturile scumpe este închiderea”, a declarat președintele Confcommercio, Gianluca Manenti.
Citește și Vesna organizează un protest național împotriva mobilizării