OSIRIS-REx, o navă spațială a Agenției Spațiale Americane (NASA) este programată să zboare duminică pe lângă Pământ și să încheie o misiune de șapte ani cu un cadou deosebit pentru oamenii de știință – cea mai mare mostră colectată până acum dintr-un asteroid. Este vorba despre aproximativ 250 de grame de ”pietricele și praf” de pe asteroidul Bennu, o realizare care, deși nu pare semnificativă la prima vedere, este un progres semnificativ față de ultima misiune majoră de colectare de mostre de pe un asteroid, potrivit g4media.ro.
Nava japoneză Hayabusa2 a întreprins o misiune similară cu OSIRIS, dar după ce a interceptat doi asteroizi diferiți, s-a întors cu o cantitate de materiale care abia puteau umple o linguriță de ceai.
Capsula ce conține noile mostre va fi lansată în atmosferă și ar trebui să aterizeze duminică în zona deșertului Utah, în timp ce nava mamă va porni într-o nouă călătorie, spre un alt asteroid. Aterizarea de duminică încheie o călătorie de 7 ani și 6,4 miliarde de kilometri, marcată de întâlnirea cu Bennu, un asteroid bogat în carbon, o aterizare unică în stil pogo-stick și preluarea de mostre. Investiția totală în OSIRIS-REx a ajuns la peste un miliard de dolari de când a fost aceasta lansată, în 2016. Din acel moment, OSIRIS a fost “protagonistul” mai multor episoade tensionate. În 2020, spre exemplu, cercetătorii care gestionează misiunea au constatat că nava și-a făcut treaba cu o eficiență mult mai mare decât era prevăzut. Brațul robotic a adunat mai multe mostre decât permitea capacitatea de stocare a navei, iar fragmentele de asteroid au început să se piardă în spațiu. „Mă întreb câte momente la un pas de infarct poți avea într-o viață, pentru că simt că mi-am atins limita”, a declarat Dante Lauretta, de la Universitatea din Arizona, cercetătorul principal al misiunii, citat de Al Jazeera.
Un nou acord franco-britanic privind clima şi biodiversitatea