Soții Ceaușescu
Soții Ceaușescu

Controversați, huliți sau regretați de multe tâmple albe, soții Ceaușescu sunt departe de a fi ignorați. Deși au trecut 31 de ani de la gloanțele care au făcut să dispară comunismul, încă se țes legende pe seama celebrului cuplu. Încă sunt întrebări și încă se discută viața celor doi, de data asta fără să mai fie nevoie de șoapte, temeri sau cenzură.

Lenuța Petrescu s-a născut la Petrești și totul sună cumva predestinat. Nicolae a lucrat ca ucenic de cizmar în București, iar mai apoi în Pitești. Ca și consoarta sa, a fost complexat de trecutul său, ajungând până la decizia de a demola clădirea în care a lucrat.

Elena și Nicolae Ceaușescu

Au dictat împreună și au murit tot împreună, fiind executați în ziua de Crăciun a anului 1989, la Târgoviște, la doar 40 de kilometri de locul natal al Elenei. Și pentru că nu există coincidențe, răzbunarea poporului român pe soții Ceaușescu se regăsește și în motivul căsniciei celor doi.

”A fost un act de răzbunare din partea lor peste timp, încercând astfel să-și explice și lor, și nouă, într-un fel de ce s-au agățat de pozițiile lor, de ce s-au umilit deseori mai mult decât era cazul. Iar în opinia publică explicațiile au prins.

Există un mit în psihologie, cel al lui Adam și al Evei. Adam e băiatul cel bun, integru, pe când Eva e cea care-l duce în păcat. Nimeni nu se întreabă de ce Adam nu rezistă ispitei, de ce nu-i arde două palme femeii care încearcă să schimbe armonia supremă. Pur și simplu lumea se împarte, și nu de ieri, de azi, în bine și în rău. Bărbatul e asociat de multă vreme ideii de bine. Cealaltă opțiune nu e greu de ghicit”, a declarat Lavinia Betea, istoric.

Citește și: Ce secret ascundea Elena Ceaușescu în vila din Primăverii

#News