Director de firmă cercetat pentru folosirea în scop propriu a fondurilor societății

El a folosit peste 4 milioane de lei prin diverse mecanisme financiare

Politist
Politist sursa foto pixabay

Directorul unei societăţi comerciale este cercetat pentru că ar fi folosit, în perioada ianuarie 2022 – mai 2023, în scop propriu, peste 4 milioane de lei din fondurile firmei, punând în aplicare diverse mecanisme financiare, potrivit ziare.com.Pentru probarea faptelor, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au pus în executare, marţi, patru mandate de percheziţie domiciliară şi patru mandate de aducere, în Bucureşti şi în judeţul Dâmboviţa, potrivit ziare.com.

Este vorba despre un dosar care vizează folosirea, cu rea credinţă, de către administratorul legal al societăţii, a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.

„În fapt, în perioada ianuarie 2022 – mai 2023, reprezentantul unei societăţi comerciale, în calitate de director de societate, la diferite intervale de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, ar fi folosit fondurile societăţii, provenite din plăţile efectuate de trei societăţi comerciale, în scopuri contrare intereselor acesteia, în folosul personal sau pentru a favoriza alte societăţi în care are interese, cauzând astfel un prejudiciu de aproximativ 4.100.000 de lei”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB). Faţă de persoanele bănuite vor fi dispuse măsurile legale ce se impun.

MAE, avertizare de călătorie în Belgia