Klaus Iohannis consideră că măsura de carantinare zonală și-a arătat eficiența, coeficienții pentru ultimele 2 săptămâni fiind în scădere în unele județe, care au reședințele deja în carantină. Cel mai elocvent exemplu este al Sibiului, care coborât până la 8,62 la mia de locuitori, după ce avea 9,06 la începutul săptămânii. Totodată, Iohannis a precizat că „problematică este nu măsura în sine, ci efectul economic”.
„Vedeți, carantinarea este o măsură complexă de restricționare a circulației în esență, care permite controlul răspândirii pandemiei într-o localitate. Avem deja de câteva săptămâni măsuri de carantinare luate și primele rezultate au început să apară. Acolo unde s-au luat măsuri de carantinare, creșterea aceea necontrolată de cazuri de pe o săptămână pe alta, în toate cazurile, a încetat, urmând să se mențină restricțiile până când numărul de infectări începe să scadă, dar nu doar într-o zi, ci în mai multe zile consecutive, în așa fel încât să se poate considera că infecția nu se mai răspândește galopant. Este o măsură care și-a dovedit eficiența, însă problematică este nu măsura în sine, ci efectul economic, fiindcă restricționările respective au un efect economic negativ măsurabil. De aceea experții recomandă, după o analiză atentă, foarte amănunțită, unde se impune și unde nu se impune carantinarea. Din păcate, sunt destul de multe localități care acum sunt propuse pentru carantinare, dar cred că peste tot într-un timp relativ scurt, de regulă două, trei săptămâni, lucrurile reintră într-o oarecare normalitate, deci pandemia nu dispare, însă se reintră pe cifre care corespund mediei naționale și, în acest fel, putem să ținem epidemia sub control, acționând local și regional pentru aceasta”, a declarat Iohannis, duminică, într-o conferință de presă.
Acesta a precizat și că nu va merge la Sibiu, oraș aflat în carantină, și ca măsură de prevenție, dar și pentru că sunt multe de rezolvat în Capitală.
„Nu am de gând să merg în Sibiu atâta timp cât este carantinat, dar motivul principal este că avem foarte, foarte mult de lucru aici și cred că este mai important să mă ocup de aceste probleme decât să îmi petrec weekendul la Sibiu”, a concluzionat președintele României.
Citește și: Firea: „Ferească Dumnezeu de prostul harnic”