Meteorologii ANM anunță ca cel puțin în primele 2 săptămâni ale lunii decembrie vor fi temperaturi foarte scăzute, în ajunul Crăciunului fiind posibile precipitații, inclusiv sub formă de ninsoare. Pentru săptămâna 25 noiembrie – 2 decembrie, valorile termice vor fi mai coborâte comparativ cu cele specifice pentru această săptămână în regiunile estice, sud-estice și centrale, în rest fiind în general apropiate de cele normale, potrivit stiripesurse.ro.
Regimul pluviometric va fi local deficitar în zonele montane, iar în rest se va situa în jurul celui specific pentru acest interval.
Pentru săptămâna 2 – 9 decembrie, temperaturile medii vor fi sub cele specifice pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, mai ales în regiunile centrale și în extremitatea de sud-est a teritoriului. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi deficitare în toate regiunile.
Pentru săptămâna 9 – 16 decembrie, temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
Regimul pluviometric va fi ușor deficitar, local, în regiunile centrale, sudice și estice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă. Pentru săptămâna 16 – 23 decembrie, mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Platformele online și producătorii vor trebui să plătească despăgubiri pentru produsele defecte