PAUR n-ar fi vrut să meargă la consultări, dar iată-i!

Șoșoacă, scoasă din schemă

Consultările de la Cotroceni au continuat cu membrii PAUR, cei care au declarat din start că nu vor accepta nominalizarea lui Florin Cîțu pentru funcția de premier al României, întrucât ei au altă nominalizare pentru această funcție, declarând, de asemenea, că sub bagheta lor până și educația ar fi rezolvată.

„Participăm şi acum din condescendenţă instituţională. Suntem dezamăgiţi de felul în care se mimează consultările, dar participăm, respectăm toţi partenerii de dialog. Poziţia noastră este aceeaşi ca data trecută: categoric nu vom vota Cabinetul Cîţu. Avem propunerea noastră de prim-ministru, avem propunerea noastră de ministru al Educaţiei într-un eventual guvern de uniune naţională.Solicitarea pe care o avem este redeschiderea urgentă a şcolilor. Am luat act de opinia sindicatelor din învăţământ şi susţinem categoric redeschiderea şcolilor în sistem faţă în faţă. Trebuie să ascultăm profesorii, trebuie să ascultăm părinţii, trebuie să ne gândim la viitorul copiilor şi trebuie redeschise şcolile. (…) Românii şi-au spus părerea, vor redeschiderea şcolilor. Şi Klaus Iohannis şi eventualul guvern trebuie să ţină cont de părerea românilor şi să deschidă şcolile în sistem faţă în faţă.”, a spus, la intrarea în Palat, Simion.

Șoșoacă, scoasă din schemă

Cu toate că data trecută, reprezentanții PAUR au ales să meargă și cu senatoarea Diana Șoșoacă, de data aceasta par s-o fi scos din schemă pe aceasta. Astfel, dintre liderii partidului s-au prezentat numai Claudiu Târziu și George Simion.

La rândul lui, copreședintele PAUR Claudiu Târziu, a declarat după ieșirea de la consultări: „Partidele nu sunt legitime ca să facă această coaliție, au obținut scoruri mici, iar ei se bazează pe sprijinul pe care îl oferă președintele. Președintele ignoră că PNL nu a obținut cel mai mare scor și că nu a guvernat bine timp de un an. I-am spus asta președintelui și i-am spus să mediteze ca să ofere un guvern de profesioniști, să nu mai bâjbâim cu oameni politici. Acest  guvern nu este legitim pentru că nu deține majoritatea în mod real. Conform ultimelor sondaje, ei au scăzut, UDMR nu ar trece pragul electoral, USR-PLUS a pierdut 3-4 procente.”, a spus Claudiu Târziu.

Citește și: Gușă a aflat detalii picante despre Șoșoacă

#News