Paula Chrilă, actrița și prezentatoarea TV, a decis în urmă cu patru ani să pună capăt unui mariaj de peste 12 ani, din care a rezultat un copil adorabil. Iar lucrul cel mai important și care dă dovadă de multă maturitate este acela că relația post divorț este una bună, „normală, așa cum trebuie să fie între doi oameni sănătoși la cap care nu au ce să mai împartă”, a afirmat actrița într-un interviu acordat Viva. În vremurile în care mulți își spală „rufele în public” și se bălăcăresc pe la diverse televiziuni sau pe social media, uite că mai sunt oameni care înțeleg că doar relația dintre ei este cea care nu mai funcționează, mai mult, că este de demnitate, mai ales atunci când sunt implicați și copii.
„Suntem și vom fi pentru totdeauna părinții Carlei, și asta este tot ceea ce e important pentru noi. În rest, fiecare își vede de viața lui. Avem o relație normală, așa cum trebuie să aibă doi oameni maturi și care-și iubesc copilul”, a mai spus Paula Chirilă.
De altfel, aceasta a ținut să precizeze că încă ține la fostul soț, dar nu în modul în care unii au crezut și parcă îi și vedeau din nou împreună, o situație care nu este deloc de mirare, fiind suficienți cei care și-au reluat relația, chiar dacă nu au mai trecut și pe la Starea Civilă, în cazul celor care au fost și căsătoriți.
„Nu am declarat că îl iubesc pe fostul soț, ci că țin la el așa cum țin la un om drag care a făcut și va face parte din viața mea, pentru că este tatăl copilului nostru, și căruia îi doresc tot binele din lume. Atât, a nu se înțelege mai mult”, a subliniat actrița.
Iar cei patru ani de când este o femeie „singură” i-au oferit Paulei Chirilă o altă perspectivă a vieții de cuplu, astfel că aceasta nu consideră că există partenerul ideal sau relația ideală, văzând omul din fața sa „exact așa cum este, cu bune și cu rele”, mai mult, ideea de o nouă căsătorie nu mai este pentru ea „un scop în sine”, căci a văzut cum este și această latură a vieții.
Citește și: Pepe, suspine și regrete: „Nu mi-aș fi dorit să divorțez”