Un bărbat este acuzat că ar fi furat pavajul unei străzi întregi din localitatea Zittau din landul Saxonia din Germania, și ar fi vândut pavelele pe internet. Bărbatul a fost arestat de autoritățile federale germane, potrivit gandul.ro.
Incidentul s-a produs în decembrie 2021, fiind sustrase 112 tone de pavaj din granit care au fost smulse cu ajutorul unui excavator şi transportate de la locul faptei cel mai probabil cu un camion.
Poliţiştii presupun că bărbatul a vândut pavelele prin intermediul Internetului, în schimbul unei sume totale de 45.000 de euro. După luni de anchete, agenţii au identificat suspectul pe baza unor indicii oferite de martori. Acestea i-au condus la locuinţa pe care bărbatul o împărţea în Erfurt, în regiunea vecină Turingia, cu partenera lui de viaţă. Poliţiştii l-au găsit pe bărbat în bucătăria locuinţei, ascuns în spatele unei perdele. Oamenii legii au confiscat diverse probe materiale din curtea proprietăţii. Bărbatul riscă să fie acuzat de furt calificat, înşelăciune şi daune aduse proprietăţii. Pentru aceste fapte el ar putea fi condamnat la o amendă sau la o pedeapsă de minimum şase luni de închisoare. Autoritățile locale estimează la 30.000 de euro prejudiciul cauzat de furtul pavajului.
Noi obligații și sancțiuni pentru elevi propuse de Ministerul Educației