Într-un discurs postat pe site-ul președinției de la Kiev, președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski a făcut o serie de afirmații cel puțin surprinzătoare, cu privire la statutul Bucovinei. Acesta este de părere că românii au ocupat teritoriul Bucovinei de Nord.

”Cu exact 101 de ani în urmă, a avut loc unul dintre cele mai semnificative evenimente din istoria statalităţii ucrainene şi a luptei pentru eliberarea naţională. ‘Visele seculare pe care cei mai buni fii ai Ucrainei le-au trăit şi pentru care au murit au devenit realitate’. Acesta este un citat din Actul Zluki, care a anunţat reunificarea într-un stat unic, independent şi care a fost proclamat de liderii RPU (Republica Populară Ucraineană – n.r.) şi RPUO (Republica Populară a Ucrainei Occidentale – n.r.) pe 22 ianuarie 1919 în piaţa Sofia din Kiev”, a spus Vladimir Zelenski. ”În toate colţurile Ucrainei acest fapt a fost primit cu entuziasm şi inspiraţie: în sfârşit exista şansa de a construi o ţară unită şi independentă. Din păcate ea a fost irosită. Ambiţiile politicienilor i-au împiedicat să realizeze adevărata unitate statală. Unitate nu în cuvinte, ci în fapte. Curând RPU a părăsit Kievul sub presiunea bolşevicilor, majoritatea teritoriului Galiţiei a fost ocupat de trupele poloneze. Bucovina de Nord a fost ocupată de români, iar Cehoslovacia a luat Transcarpatia. Au trecut peste o sută de ani. Am tras vreo concluzie din această poveste? Ea ne învaţă un principiu simplu, dar vital pentru Ucraina: doar împreună suntem puternici”, a declarat președintele ucrainian.

#News