„Nu poți aplica aceeași metodă și să aștepți rezultate diferite” – A. Einsten – definiția nebuniei
De 20 de ani, autoritățile au avut acces la informație, la concluziile studiilor efectuate de instituții de specialitate, la rapoarte și atenționările constante date de specialiști în domeniu, la observarea experiențelor altor țări. Toate acestea au arătat că uciderea în masă a câinilor este, pe lângă imorală și crudă, și complet ineficientă. Din ineficienţa ei s-a născut o afacere extrem de profitabilă fie prin gestionarea directă, prin Serviciile publice de gestionare a câinilor fără stăpân fie prin încheierea de parteneriate cu SRLuri, în scopul capturării și uciderii câinilor.
Adăposturile prin care se scurg sute de milioane de euro pentru așa-zisele acțiuni de „hrănire, tratare, cazare, îngrijire” a câinilor, până la ziua „eutanasierii”, sunt în fapt lagăre de exterminare în care câinii mor lent, în suferințe de neimaginat, din lipsa apei, a hranei, contractarea de boli din lagărele mizere de exterminare. Câinii supraviețuitori sunt uciși de personalul adăpostului, prin metode ieftine ce induc o moarte dureroasă.
În spatele acestor lagăre se ascund cei care reclamă „grija pentru comunitate să nu fie mușcată de câini”.
Iar aceste lagăre, denumite hilar „adaposturi” există cu complicitatea celor care ar trebui să monitorizeze și să sancționeze toate faptele de maltratare și de malpraxis din interiorul lor.
Ignoranța și / sau dezinteresul autorităților în aplicarea unei strategii corecte, etice, eficiente și mult mai ieftine, împiedică România să rezolve definitiv situația animalelor fără stăpân. România a rămas singură țară din est care încă ucide continuu.
„În interesul oamenilor şi animalelor, situaţia câinilor din România trebuie într-un final rezolvată într-un mod durabil și etic. Nenumărați câini au fost uciși în ultimii ani, iar studiile arată că programul de prindere și ucidere nu a adus nicio schimbare – cu excepția unei suferințe masive a animalelor. Numărul cainilor fără stăpân rămâne neschimbat. Soluția este evidentă – avem nevoie în România ca Statul să implementeze un program de sterilizare la nivel național. În acest fel, înmulțirea câinilor fără adăpost din România ar putea fi oprită în mod durabil și etic în doar câțiva ani. Deci toți ar fi niște câștigători – şi societatea și câinii.” spune Jana Hoger, campaigner pentru animale de companie, PETA Germania.
Societățile comerciale își freacă mâinile.
În 20 de ani, în România, am avut trei oameni omorâți de câini. Un japonez, mușcat de un câine „fără stăpân” care s-a dovedit ulterior că era de fapt o cățea bătrână fără dinți, un copil, unde s-a identificat ulterior că acei câini erau cu stăpân, și acum o femeie, o luptătoare pentru viață. Ca de obicei, cu mult înainte să se finalizeze ancheta, o asemenea tragedie umană în care un om este omorât de câini, este rapid aruncată în vina câinilor fără stăpân, adică acei câini cu stăpân abandonați, deveniți astfel „fără stăpân”, sau câini nemonitorizaţi de proprietarii lor iresponsabili.
Fiecare tragedie umană a fost urmată de un masacru canin, în numele „grijii pentru populație”.
Pe de altă parte, asemenea tragedii conduc la sporirea ofertelor către primarii, din partea societăților comerciale care au dezvoltat afaceri pentru capturarea și uciderea câinilor. Fiind o metodă total ineficientă, uciderea câinilor nu va conduce niciodată la dispariția câinilor din stradă, astfel că, această afacere imorală de ucidere, ar „necesita” a fi permanentizată. Adică exact ceea ce se dorește! Cum să întreții o afacere decât prin a menține „obiectul muncii”?!
Ce trebuie să se știe
Absolut toată lumea admite că sursa și resursa animalelor fără stăpân sunt animalele cu stăpân și că este absolut necesară sterilizarea acestora.
Încă din 2013, legislația prevede obligativitatea sterilizării și mai prevede că primăriile pot subvenționa total sau parțial sterilizarea câinilor cu stăpân. Bugete există dacă luăm în considerare prețurile exorbitante plătite de unele primării pentru gestionarea câinilor prin ucidere.
Şi este incomparabil mai ieftin ca Primăria să investească în sterilizarea câinilor cu stăpân decât în gestionarea constantă, interminabilă, a generaţiilor de pui rezultaţi din câinii cu stăpân şi abandonaţi pe domeniul public.
Acțiunile contraproductive ale unor primării au determinat ONGurile să se substituie acestora prin a a dezvolta programe masive și intense de sterilizare a animalelor, pentru a se ocupa de toate animalele accidentate, rănite, maltratate de pe domeniul public sau privat, prin a salva din adăposturile ce funcționează pe bugetele locale, câinii maltratați în aceste locații.
Unele primării refuză sterilizările gratuite oferite de ONGuri cu expertiză, preferând să plătească un medic (adesea neexperimentat) al adăpostului sau să încheie contracte oneroase, ceea ce conduce la supoziția că există şi pe această latură, interese financiare enorme.
Însă, din ce în ce mai multe primării din mediul rural, care au trecut sau nu prin experimente de capturare și ucidere a câinilor, au ales abordarea etică și grija reală pentru comunitatea pe care o deservesc, încheind parteneriate cu ONGurile pentru implementarea programului de sterilizare.
Desigur, ONGurile nu pot steriliza 6 milioane de câini câți sunt în România și se impune că primăriile, consiliile județene să deruleze, în paralel, programe de sterilizare, în conformitate cu prevederile legii. Astfel, s-ar atinge acel deziderat la care dorim să ajungem și să-l păstrăm: dispariția câinilor fără stăpân.
Dr. Carmen ARSENE
Preşedinte FNPA
–Comunicat de presă–
Susţinut de PETA Germania – partener oficial al FNPA în România
