Două fete cazate la un cămin din Sibiu au folosit cearșafurile de pe paturi ca să iasă pe geam, de la etajul întâi. Ele doreau să meargă la club, dar una a ajuns la spital. Adolescenta a căzut, s-a lovit și are un picior rupt, potrivit g4media.ro.
Conducerea liceului, căruia îi aparține internatul, anchetează cazul și va stabili cum le va sancționa
Incidentul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei două. Adolescentele, una elevă la Colegiul Octavian Goga și cealaltă la Colegiul Pedagogic, locuiesc în internatul Liceului de Industrie Alimentară. Amândouă doreau să ajungă într-un club și deoarece regulamentul internatului le interzice să iasă noaptea, au înnodat mai multe cearșafuri și pături ca să coboare pe geam. Una dintre eleve a reușit să ajungă cu bine jos.
Cealaltă a avut ghinion. La fața locului au ajuns administratorul internatului, directorul liceului, precum și echipaje de la ambulanță care au dus-o pe adolescentă la spital. Eleva care s-a rănit este din Republica Moldova, cealaltă din Bacău. Pentru aventura lor cele două eleve riscă să fie excluse din cămin. Furtuna Isha a provocat pagube importante în Marea Britanie și Irlanda