Fermierii vor putea accesa de la bănci un credit de maxim 280.000 de euro în cinci ani cu ROBOR plătit de stat, lor revenindu-le la plată dobânda de 1,95%, potrivit unui proiect de OUG lansat în dezbatere publică de Ministerul Agriculturii. Schema de ajutor de stat în cuantum total de 160 de milioane euro este fundamentată prin efectele negative pe care invazia Rusiei în Ucraina le-a adus agriculturilor români, în principal scumpirea input-urilor precum îngrășămintele, energia consumata, potrivit economedia.ro.
Ajutorul financiar se acordă cel târziu la data de 30 iunie 2024 numai întreprinderilor afectate de criză, numarul maxim de beneficiari fiind estimat la 3.500
Cuantumul ajutorului nu trebuie stabilit pe baza preţului sau a cantităţii produselor introduse pe piaţă, se arată în nota de fundamentare. „Plata grantului se efectuează până la data 30 iunie 2030 inclusiv fără a se depăşi cuantumurile nominale stabilite prin acordurile de finanţare”, se precizează în document. Beneficiarii „Creditului Fermierului” pot fi operatorii economici, asociaţiile agricole, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi familiale, asociaţiile de fermieri, care îşi desfăşoară activitatea în domeniile agricultură, vânătoare şi servicii anexe.
Potrivit proiectului, instituţiile de credite înscrise în program acordă beneficiarilor, în conformitate cu normele proprii de creditare în vigoare, credite non-revolving pentru finanţarea capitalului de lucru, pe o perioadă maxim de 60 de luni, fără posibilitate de prelungire. Pentru aceste credite nu se percepe comision de rambursare anticipată, iar contractul de credit nu poate conţine clauze care să permită modificarea unilaterală a acestuia de către instituţia de credit. Un nou program de tabere de iarnă pentru studenţi