Cățeii, aceste ființe minunate, menite să ne bucure inimile
Cățeii nu știu să cânte la vioară, la violoncel și nici să dirijeze orchestre. Cu toate astea, ei se pricep de minune în a ne dirija inimile. Clipul ce urmează să vi-l prezentăm descrie perfect o astfel de situație, în care un cățel apare pur și simplu pe scena unui concert de muzică clasică din Turcia ca și cum locul lui e acolo.
Citește și: Dogs on Hills, speranța care vine de pe deal
Orchestra continuă însă să-și facă treaba ca și cum nimic nu s-ar fi întamplat, în timp ce cățelul se plimbă nestingherit printre ei, în aplauzele și hohotele de râs ale publicului, care brusc pare să nu mai fie deloc interesat de prestația artiștilor, ci mai de grabă de relaxarea cu care câinele face ture printre muzicieni.
La un moment dat, câinele se așează cuminte lângă unul dintre violoniști, căscând plictisit înspre public, ca și cum ar dori să sugereze că s-ar putea și mai bine! Totul se întâmplă în Turcia, unde astfel de scene sunt des întâlnite pe la concertele de muzică clasică – semn că există posibilitatea ca astfel de întâmplări să nu fie, în realitate, niște întâmplări.
Citește și: Atunci când un câine e mai om decât un om