Situația din estul Europei, privind o posibilă invazie rusească, nu a trecut neobservată de Papa Francisc. Acesta se arată foarte îngrijorat de „scenariile tot mai alarmante” și îndeamnă creștinii la rugăciune.
Astfel, Papa a decretat ziua de 2 martie, care marchează începutul Postului Mare, „zi de post și de rugăciune pentru pace”, făcând apel la liderii politici ai lumii să nu provoace suferință populației.
„Am o mare durere în suflet din cauza agravării situaţiei din Ucraina. În ciuda eforturilor diplomatice din ultimele săptămâni, se deschid scenarii tot mai alarmante. Ca şi mine, multă lume este neliniştită şi îngrijorată”, a declarat Suveranul Pontif, potrivit Digi24.
Războiul dintre Rusia și restul lumii, tot mai probabil. Occidentul a impus măsuri drastice Moscovei
De asemenea, Papa Francisc a mai declarat că așteaptă din partea conducătorilor lumii să dea dovadă de înțelpciune și să respecte dreptul internațional.
„Mă rog la toate părţile implicate să se abţină de la orice acţiune care ar provoca şi mai multă suferinţă populaţiei, destabilizând coabitarea între naţiuni şi discreditând dreptul internaţional. Fie ca regina păcii să salveze lumea de nebunia războiului ”, a mai spus Suveranul Pontif.
Totodată, Papa Francisc a reamintit persoanelor cu o responsabilitate politică să își facă un examen „de conștiință serios”, precizând că Dumnezeu înseamnă pace și nu război. „El vrea ca noi să fim fraţi, nu duşmani”, a concluzionat Suveranul Pontif.
Nu este pentru prima dată când Papa face apel la pace în Ucraina, dar ultima sa declarație este printre cele mai dure.
În urmă cu o săptămână, Sfântul Părinte a vorbit, la finalul rugăciunii antifonului marian „Îngerul Domnului” din Piața San Pietro despre Ucraina și posibila invazie rusească. Suveranul Pontif a îndemnat pe toți credincioșii să se roage în tăcere pentru pace, precizând că veștile ce vin din Ucraina provoacă teamă în rândul credincioșilor.
„Veștile care sosesc din Ucraina sunt îngrijorătoare. Le încredințez mijlocirii Sfintei Fecioare Maria și conștiinței liderilor politici, astfel încât să se facă toate eforturile pentru pace. Să ne rugăm în tăcere”, a spus șeful Bisericii Catolice.
Citește și: Papa Francisc dărâmă legile arhaice: femeile vor avea dreptul să ocupe funcții în biserică