Bărbat arestat după ce a încercat să agreseze sexual o fată de 14 ani

Bărbatul are 58 de ani și locuiește în județul Cluj

Arest
Arest sursa foto pixabay

Un bărbat de 58 de ani, din Cluj, este anchetat pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu și agresiune sexuală, după ce a intrat în casa unei adolescente de 14 ani pe care a încercat s-o abuzeze, potrivit ziare.com.

Fata de 14 ani ar fi reușit să-l alunge pe individ, dar acesta s-a întors la scurt timp.

„La data de 20 februarie, polițiștii orașului Huedin – Secția 8 Poliție Rurală au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 58 de ani, din comuna Poieni, cercetat pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu și agresiune sexuală.

În fapt, la aceeași dată, în jurul orei 09.00, bărbatul ar fi agresat sexual o minoră de 14 ani, din comuna Poieni, în timp ce aceasta se afla la locuința sa. Minora ar fi reușit să-l alunge pe bărbat afară din locuință, însă la scurt timp acesta a revenit”, transmite IPJ Cluj. Polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Ulterior, instanța de judecată a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Ancheta este continuată sub aspectul infracțiunilor de violare de domiciliu și agresiune sexuală, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin. http://Record de căsătorii oficiate de Dragobete la Iași, pe 24 februarie