Coronavirusul ar fi trecut inițial de la animale la oameni printr-o piață care vinde produse, fructe de mare și animale vii în Wuhan. Cu toate acestea, această teorie a fost luată în calcul, dar nu și confirmată.
Dr. Enric Sala, ecolog marin și participant al Campaniei National Geographic pentru natură, a declarat pentru The Independent: „Sunt absolut sigur că vor exista mai multe boli ca aceasta în viitor dacă vom continua cu practicile noastre de distrugere a lumii naturale, de defrișare și capturarea animalelor sălbatice ca animale de companie sau pentru alimente și medicamente.”
”Ecosistemele noastre extrem de diverse sunt pline cu multe specii de animale sălbatice, plante, ciuperci și bacterii. Toată acea diversitate biologică conține viruși unici. Când dărâmăm pădurile tropicale … sau capturăm animale sălbatice pentru hrană, ne expunem la acești viruși.”
„Când distrugem păduri tropicale pentru a construi sate, lemn și tabere miniere, ucidem sau capturăm animale sălbatice pentru hrană, ne expunem la acești viruși”, a mai declarat Enic Sala.
Într-adevăr, refuzăm să ne mai gândim la viitor și, da, până la urmă, omul e singurul animal care își distruge mediul înconjurător. Refuzăm să înțelegem că suntem conectați cu natura, refuzăm să o menținem intactă, vânăm și ucidem animale pe cale de dispariție. Și pentru ce? Pentru un trofeu.
Ar trebui să înțelegem că nici biserica și nici politicienii nu ne pot proteja și că, într-un fel sau altul, natura se răzbună. Ar trebui să începem să ne gândim că poate coronavirusul este doar primul pas, după cum avertizează ecologiștii.
„Sunt absolut sigur că vor exista mai multe boli de genul acesta în viitor, dacă vom continua cu practicile noastre de distrugere a naturii”, a adăugat Sala.
Optimismul îmi spune că toate vor trece și sper că acest virus este doar un avertisment. Mă interesează, mai mult decât salvarea, ce vom face după și, mai ales, cum ne vom schimba și ce vom învăța din asta. Nu de alta, dar tindem să uităm, să facem bășcălie din orice și să revenim la egoismul specific rasei umane.
Citește și: Angela Merkel a ales autoizolarea