Dan Bittman, solistul de la Holograf, unul dintre cei mai vocali contestatari ai măsurilor impuse din cauza pandemiei, a tras „linie” peste lipsa de activitate din 2020 și i-a dat cu minus. Și vorba cântecului său: „banii vorbesc”, am putea spune pe bună dreptate că are de ce să se răzvrătească împotriva sistemului. Iar ca el sunt mulți, poate nu la fel de vizibili sau vocali, căci pandemia a dat peste cap pe toată lumea.
Potrivit ultimelor bilanțuri, firmele „păstorite” de Dan Bittman sunt pe pierdere, cea mai mare de până acum, mai ales că ele activau în industria spectacolelor – închisă din cauza pandemiei, dar și în imobiliare/agrement.
Pentru Holograf Productions, firma ce se ocupa de spectacole cifra de afaceri a scăzut de la 1,989 milioane lei (în 2019) la numai 191.000 lei (în 2020), iar profitul, de peste 318.000 lei s-a transformat într-o pierdere de aproape 87.000 lei, înregistrând și datorii de peste 480.000 de lei.
Conform wowbiz, din datele de la „Finanțe”, firma Dănutz Casa SRL, ce se ocupă de zona imobiliară, a închis anul 2019 (ultimul bilanț fiscal) cu o cifră de afaceri de 192.000 lei, pierdere de 147.000 lei și datorii de 1,56 milioane lei.
Nici Dănutz SRL, cealaltă firmă condusă de Bittman, nu se simte mult mai bine. Aceasta a declarat în 2019 o cifră de afaceri de 158.000 lei și o pierdere, de 67.000 lei. Datoriile firmei erau de 305.000 lei.
„Nu deschid afacere nici în luna mai. Legea este lege și trebuie respectată. Nu am cum să deschid cu pandemia asta, nu am voie și nu că nu am voie doar eu, ci toți nu avem voie. Momentan stau acasă, nu am de lucru, unde să mă duc? Concerte nu sunt din cauza coronaviruslui, nu am unde să merg. Stau la mila cuiva, trăiesc din banii din drepturile de artist. Cei de la guvernare mă ignoră. Ce să fac? Pot face eu ceva? Văd că unii nici nu vor ca lucrurile să se îndrepte într-o oarecare măsură”, a spus Dan Bittman pentru wowbiz.
Un lucru este clar, pandemia a afectat pe toată lumea, într-o mai mare sau mai mică măsură. Cine avea probleme și înainte, acum le are mai mari, cine nu avea, acum le are.
Citește și: Dan Bittman s-a hotărât. Se vaccinează împotriva Covid