Acuzat cum c-ar fi organizat o petrecere cu 100 de invitați, Rareș Bogdan a decis că-i cazul să se apere și să explice pentru stiripesurse.ro că informația apărută în presă ar fi una… trunchiată. Cum ar veni, oamenii răi din presă habar nu au să numere până la 100. Potrivit declarațiilor lui Rareș Bogdan, la petrecerea aniversară a fiicei sale nu s-ar fi aflat, în mare, mai mult de 40 de persoane. Majoritatea afară, câțiva, mai în vârstă, în interior.
Astfel, Rareș Bogdan nu crede că ar fi încălcat vreo prevedere legală privind distanțarea socială, adăugând că toți cei prezenți la petrecere ar fi fost din rândul prietenilor, rudelor și cunoscuților. Cu alte cuvinte, nici urmă de politician pe-acolo. Putem sta liniștiți, suntem în grafic!
Rareș Bogdan: „Nu a fost prezent niciun politician local sau central, nicio vedetă”
„Întreg articolul este o tâmpenie! S-a stat afară! Pe terasă am avut mese și două mese cu părinții mei, socrii și niște rude mai în vârstă în interior.
Nu a fost prezent niciun politician local sau central, nicio vedetă, niciun șef de instituție publică, niciun om de afaceri important, cu excepția a 4 prieteni de familie cu copii sau nepot.
Cred că au fost maxim 40 de persoane și am avut mese pe terasă, doar pentru cei mai în vârstă în interior. Cifra de 100 de persoane este o tâmpenie!”, a declarat Rareș Bogdan, pentru STIRIPESURSE.RO.
Citește și: Leapșa declarațiilor: Ciolacu îi răspunde lui Orban