În perioada premergătoare Jocurilor Olimpice, sindicatul FO de la Aéroports de Paris (ADP) a depus un preaviz de grevă pentru vineri, 26 iulie, ziua ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice Paris 2024, potrivit digi24.ro.
Cei care sosesc pentru Jocurile Olimpice sau cei care caută doar o plimbare în cel mai romantic oraș al Franței ar putea avea o problemă, vineri, 26 iulie
În chiar ziua în care încep Jocurile Olimpice sindicatele din aeroporturi au anunțat că intră în grevă. În plin sezon estival, aeroporturile Roissy-Charles-de-Gaulle și Orly înregistrează un aflux zilnic de aproximativ 350.000 de pasageri, iar în acest an, sosirea Jocurilor Olimpice a dus la mărirea apreciabilă a acestei cifre. Protestul vizează revendicări salariale considerate insuficiente de către sindicat, care solicită o creștere a bonusului prevăzut într-un acord recent.
Sindicatul FO, care a reprezentat 11,57% din totalul angajaților aeroportuari, consideră că acordul semnat la 16 iulie între conducerea ADP și majoritatea sindicatelor nu a înregistrat decât „progrese parțiale și modeste”.
În special, sindicatul cere ca bonusul de 300 de euro pentru toți angajații ADP să fie majorat la 1 000 de euro, pe lângă alte concesii salariale. Anunțul de grevă este valabil de vineri, 26 iulie 2024, ora 5.00, până sâmbătă, 27 iulie 2024, ora 7.00, acoperind perioada ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Greva ar putea perturba operațiunile pe aeroporturile Paris-Charles-de-Gaulle, Orly și Beauvais.