Fostul premier PSD, Adrian Năstase a comentat, la rândul său, CEX-ul PSD de ieri. Ca fost președinte de partid, nici nu ne așteptam ca acesta să nu aibă o părere despre toate cele întâmplate ieri. Și dacă punem la socoteală faptul că, la un moment dat, Marcel Ciolacu a vorbit despre „vremea tătucilor”, cu atât mai mult se cerea un drept la replică din partea lui Năstase.
În aceeași postare pe blogul personal, Adrian Năstase a lăudat discursul Gabrielei Firea, pe care l-a caracterizat ca fiind empatic, însă incisiv în același timp.
Năstase: „Dintre discursuri, mi-a plăcut cel al Gabrielei Firea”
Citește și: Firea, la CEX: „ Eu cred că trebuie să ne luăm viitorul în propriile mâini”
„Practic vorbind, Congresul PSD trebuia să aibă loc. Era nevoie să se acorde legitimitate conducerii partidului. Altfel, semnătura pe listele de parlamentari putea fi contestată. In plus, in felul acesta, a fost acoperită vulnerabilitatea legată de solicitarea lui Teodorovici.
Dintre discursuri, mi-a plăcut cel al Gabrielei Firea. Liber, cu empatie, critic la adresa guvernului si cu un mesaj valabil in ceea ce o priveste pe Maria. Cea căreia unii vor să-i pună o altă pălărie.
Corectă nevoia de identificare a noului electorat. Efortul trebuia inceput mai demult.
Proiectul politic este bine intocmit. Definirea patriotismului economic era necesară. Va fi nevoie de o curajoasă punere in aplicare.
Am o problemă cu „despărtirea de trecut”. Formula traditională, la fiecare congres era „deschidem un nou capitol”, acceptandu-se, totusi, ideea unei continuităti. Varianta actuală e mai ambitioasă. „Tabula rasa”, „Albă ca Zăpada”. Eu credeam că e necesară despărtirea de „greselile trecutului” dar – consider – „trecutul”, in ansamblul sau inseamnă rădăcinile in care se ancorează un copac puternic. Iar tăierea lor poate fi periculoasă. Oricum, nu poti, pe de o parte, să te separi de trecut si, in acelasi timp, să-ti amintesti de rolul jucat de „PSD-ul trecutului” in aderarea la UE si la NATO.
Citește și: Buzatu îl critică „aprig” pe Ciolacu (CEX PSD)
In materie de politică externă social-democrată, a existat, de altfel, doar un mesaj pentru ambasadorul american – pro Nato si pro parteneriatul strategic cu SUA.
Nu comentez reluarea tezei „tătucilor” pentru că e vorba de o trimitere la un personaj care murise deja atunci cand s-a născut Ciolacu.
Citește și: Grindeanu, la CEX: „Fără cumetrii în funcții publice”
Vasile Dancu poate avea un rol important in distribuirea puterii in interiorul PSD. Totusi, in conditiile in care presedintele Consiliului national este ales de Congres si in conditiile in care multi din membrii săi vor intra in Consiliul politic national, nu-mi este clar cu ce se va mai ocupa Consiliul National. Vor ramane doar departamentele cu un coordonator, numit presedinte al CN. Intr-un fel aceasta e o parte din reforma gandită de Liviu Dragnea care voia eliminarea CN din organigrama partidului.
Sper, totusi, ca măsurile stabilite să asigure, pe termen scurt, mobilizarea partidului si rezultate bune la alegeri. Pe termen lung sunt mult mai multe lucruri de făcut”, scrie fostul lider PSD, Adrian Năstase pe blogul personal.
Citește și: Marcel Ciolacu este OFICIAL președintele PSD