Victor Ponta a anunțat că PRO România se va alătura demersului făcut de PSD pentru demiterea primarului Clotilde Armand, considerată vinovată de haosul din sectorul pe care ar trebui să îl administreze. Mai mult, că situația din acest sector nu trebuie ignorată, indiferent de interesele care se află în joc.
„Situația de la Sectorul 1 NU trebuie să rămână fără consecințe politice și juridice – indiferent cât de puternici sunt cei aflați «în spatele» Doamnei Clotilde Armand – și de sumele colosale care sunt în joc.
Mi-am consultat colegii din Biroul Executiv al PRO România în privința propunerii făcută de Președintele PSD Marcel Ciolacu – și nu a existat nicio îndoială că trebuie să ne alăturăm tuturor demersurilor legale și politice referitoare la Sectorul 1 din București”, a scris Victor Ponta pe pagina sa de Facebook.
Totodată, Ponta a ținut să precizeze că anii care mai sunt până la viitoarele alegeri locale sunt mulți, „pentru că cei aflați la Putere vor face multe alte greșeli și lucruri rele”, dar și puțini, „dacă vrem ca oamenii să aibă o alternativă serioasă la situația actuală”, adăugând că există „o speranță că lucrurile pot fi îndreptate așa cum au fost în 2012”.
Ciolacu și draftul de trimis partidelor din Sectorul 1
Liderul PSD, Marcel Ciolacu a afirmat, duminică seară, la România TV, că a trimis „un acord, un draft, o propunere de acord la toţi liderii de partide care au participat la alegerile de la Sectorul 1, să avem o colaborare cu toţii, atât ca reprezentare juridică, cât şi să ne strângem semnăturile pentru a face referendum”. Acesta a precizat că demersul său este o mână întinsă tuturor partidelor politice, „pentru că nu a fost viciat rezultatul numai al PSR, au fost viciate toate rezultatele. Le amintesc celor de la PMP că pentru 2.000 de voturi nu au intrat în Parlament”, a spus Marcel Ciolacu, la România TV.
Potrivit Codului Admnistrativ, organizarea referendumului pentru încetarea mandatului de primar trebuie să fie solicitată, în scris, „de cel puțin 25% dintre locuitorii cu drept de vot înscriși în Registrul electoral cu domiciliul sau reședința în unitatea administrativ-teritorială”. Acest procent trebuie să fie realizat în fiecare dintre localitățile componente ale comunei, orașului sau municipiului.
Citește și: PSD strânge semnături pentru demiterea lui Clotilde Armand