Meditațiile pot fi considerate o industrie, susțin reprezentanții elevilor constănțeni care dezaprobă ca orele să fie susținute chiar de profesorul de la clasă, potrivit g4media.ro.

Ministerul Educației a lansat luna trecută în dezbatere publică noul proiect al Legii Învățământului Preuniversitar, care prevede interzicerea meditațiilor cu profesorul de la clasă.

Impozitarea câștigurilor obținute din meditații, soluția propusa de elevi

Potrivit Oliviei Golub, președinta Consiliului Județean al Elevilor Constanța, fenomenul poate fi ținut sub control, prin impozitarea meditațiilor.

„Prin impozitarea meditațiilor, în mod evident. În al doilea rând, cum oprim profesorii din a face meditații cu elevii de la clasă? Foarte simplu, prin aceleași sancțiuni prin care se pedepsesc atâtea alte abateri de la regulamentele în vigoare. Nu știu, prin tăieri salariale, prin mustrări. Nu suntem noi în măsură, ca și Consiliul Național al Elevilor, să propunem anumite sancțiuni. Cu aceste sancțiuni trebuie să vină nimeni altul decât Ministerul Educației. Dar sancțiunile pot să fie aceleași care se fac pentru multe alte abateri care există acum în lege”.

Președinta Asociației Elevilor Constanța, Ariana Dudună, crede că discuțiile pe tema meditațiilor au fost lansate pentru distragerea atenției opiniei publice de la probleme reale ale învățământului.

„Această măsură e mai degrabă ca o fumigenă care e aruncată în acest proiect de lege, care are foarte multe probleme, numai pentru a distrage dezbaterile publice de la problemele reale. Trebuie să ne punem întrebarea: «Dacă profesorul de la clasă e cel mai bun, de ce are nevoie elevul de meditații?»”, spune ea.

Luni, la sediul Prefecturii Constanța, a avut o dezbatere pe tema proiectului de lege, în prezența secretarului de stat din Ministerul Educației, Bogdan Cristescu.

O elevă din Australia se comportă ca o pisică