Șeful statului, Klaus Iohannis consideră că este puțin probabil ca România să ajungă din nou la starea de urgență, chiar și în contextul în care astăzi a fost atins un record negativ al cazurilor de infectări cu noul coronavirus, 1.767 de cazuri.
„Nu văd motive pentru un așa-numit lockdown, în care cetățenii sunt obligați să stea la domiciliu, dar vedem că numărul de infectări e în creștere. Putem să stăpânim răspândirea epidemiei dacă respectăm regulile”, a adăugat Iohannis, într-o conferință de presă de la Cotroceni.
Totodată, președintele consideră că pot fi luate măsuri la nivel local sau județean, asta pentru că răspândirea nu este uniformă.
„Se pot lua măsuri în plan local sau județean, pentru că răspândirea nu e uniformă. E important să se ia măsuri mai dure unde riscul este mai mare. Starea de urgență este ultima soluție și sper să nu mai ajungem acolo”, a adăugat președintele.
În ultimele 24 de ore, în România au fost înregistrate 1.767 de cazuri de infectări, iar în terapie intensivă sunt internați 498 de pacienți. Într-un top al județelor, municipiul București se află pe primul loc, cu 301 cazuri în 24 de ore, podiumul fiind completat de județul Brașov, cu 97 de cazuri și județul Iași, cu 93 de cazuri.
În România a fost decretată starea de urgență în 16 martie, cu o prelungire de încă 30 de zile. Din luna mai suntem în stare de alertă, perioadă în care o parte din restricții s-au mai relaxat, dar au rămas aceleași măsuri de prevenire a răspândirii noului coronavirus: purtatul măștii, distanțarea fizică, igienizarea mâinilor.
Citește și: Adrian Marinescu, despre recordul de infectări: „Trebuie luate măsuri, la nivel de regiune”