Există o lege împotriva abandonului animalelor de companie așa cum există și o lege împotriva cruzimii unora în fața necuvântătoarelor. Înainte de lege există procedura reclamării unui act de cruzime. Cu alte cuvinte, ai nevoie de un simplu telefon și de un apel pentru ca autoritățile să intervină.

Mulți se bat cu pumnul în piept că ar rezolva multe, puțini se și implică. Cei mai mulți sunt indiferenți și, din ce în ce mai mulți români se feresc de adopții, de donații sau de reclamarea unui act. În momentul în care animalul de companie devine nedorit, se descotorosesc de el. În cel mai bun caz, animalul va ajunge într-un adăpost și, tot în cel mai fericit caz, va fi adoptat în Marea Britanie, Germania sau Olanda, țările cele mai active în a adopta din România sau în a ne sprijini cu resurse.

Mulți își doresc o comunitate fără animale pe străzi, dar puțini aleg sterilizarea, mediatizată, sprijinită de asociații și, de altfel, gratuită.

Te poți descotorosi de animalul de companie cu un simplu anunț pe Facebook, căutând o familie responsabilă. Poți renunța la necuvântător căutând un foster sau o asociație. Și, mai există varianta în care conduci până în câmp și-l lași acolo.

Se întâmplă în 2020, în Suceava. Norocul necuvântătorului? Un martor. Femeia care a asistat la abandon a avut inspirația să facă o poză numărului de înmatriculare al maşinii. Cu sprijinul unei asociaţii pentru animale, Dana Bujorean a depus și plângere la poliţie. O lună mai târziu, femeia care şi-a abandonat motanul a fost amendată cu trei mii de lei.

Dana Bujorean, martoră la abandon: ”În faţa noastră a apărut doamna cu maşina oprită. S-a dat jos din maşină. Avea sacul în mână şi am văzut-o cum a aruncat din sac pisoiul. Şi am coborât din maşină şi am întrebat, doamnă, ce faceţi, unde-l lăsaţi aici şi ea a zis „aaa păi e doar un pisoi”.

Motanul, pe numele său Lucky, este acum într-un adăpost de animale abandonate, dar are nevoie ca în cel mai scurt timp să îşi găsească un stăpân.

Coca Pelin, directoare adăpost temporar: ”Probleme de sănătate nu are, e deparazitat, e jucăuş, e foarte afectuos, acum are şi el emoţii.”

Roxana Ciornei, reprezentantă Casa lui Patrocle: ”Lumea abadonează pui la ghene de gunoi, pe câmp, în şanţuri, în păduri, acolo nu există martori, nu avem pe cine trage la răspundere.”

În România, sute de animale sunt abandonate zi de zi. Nu este o premieră, nu ne surprinde și rar intervine legea. O premieră este fix atunci când legea își face treaba. Abia atunci intervin aplauzele și știrile despre. Normalitate?

Citește și: Se înființează „Poliția Animalelor”

#News