Realizatorul TV Radu Banciu previzionează că România va ajunge să aibă cele mai multe decese din pricina COVID-19 din Uniunea Europeană. Termenul pe care îl stabilește Banciu este de doi ani, timp în care situația se va agrava suficient de tare, potrivit acestuia. Pentru a-și susține cele declarate, Banciu adaugă faptul că, în momentul de față, România se află deja într-o situație dramatică, având cel mai mare număr de decedați, potrivit situației traversate.
Banciu: „Ne e teamă că deși deși vine vaccinul, în gara noastră nu-l poate opri nimeni din cauza corupției, birocrației și incompetenței”
„Alexandru Rafila care deja ne-a pus în garda că-n perspectiva introducerii unui vaccin patentat până undeva la mijlocul anului viitor, România fiind membră a Uniunii europene a primit și ea niște saci cu vaccinuri. Stiti care este marea problemă a lui Rafila: omul se îndoiește că România ar avea capacitatea de a-și vaccina cetățenii întrucât noi nu avem nimic pregătit pentru asta. PSD-ul, care se ocupă de pensii nu a luat niciodată în calcul, dar nu că ar fi luat-o guvernele PNL. Lucrurile încep să se vadă, România are cei mai multi morți de COVID în momentul de față din Uniunea Europeană, raportat la perioada pe care o traversăm. Avem de 10 ori mai puțin morți decât Marea Britanie, îi depășim în maxim doi ani…Atenție! De astăzi, în doi ani, România va avea cel mai mare număr de morți de COVID din Uniunea Europeană. Deocamdată, ne e teamă că deși deși vine vaccinul, în gara noastră nu-l poate opri nimeni din cauza corupției, birocrației și incompetenței. România nu este pregătită să administreze vaccinul.”, a spus Banciu, la B1TV.
Citește și: Ponta previzionează creșterea numărului de infectări după alegeri