Deputatul Dan Tudorache (PSD) a trimis o adresă către șeful DSU, Raed Arafat, secretar de stat în MAI, prin care i-a adus acestuia la cunoștiință faptul că organizarea Congresului PNL din 25 septembrie este o gravă încălcare a legislației României „privitor la combaterea pandemiei de Covid 19”, legislație la care Arafat este „coautor și un factor principal al aplicării ei”.
„În plin cod roșu, Cîțu de la PNL face congres cu 5.000 de oameni. Or fi toți imuni? Dar familiile lor? Dar cei cu care vor veni în contact? Ce părere aveți domnule Arafat? Le dați binecuvântarea sau intră la zădărnicirea combaterii bolilor?”, se întreabă Dan Tudorache într-o postare la care a atașat adresa către Raed Arafat.
Tudorache i-a amintit lui Raed Arafat de faptul că Bucureștiul se află sub codul roșu, mai mult, că în contextul actual numărul de persoane care pot participa la evenimente a fost modificat în așa fel încât cei de la PNL să își poată organiza „festivalul democrației”. Totodată, i-a adresat și o serie de întrebări legate de acest eveniment, la care sunt așteptate 5.000 de persoane din țară. Astfel, Arafat este chestionat cu privire la garanțiile pe care le poate oferi acestor persoane, precum și celor din staff-ul de organizare (personal tehnic, administrativ, sanitar, supraveghetori), în legătură cu riscul la care se expun din cauza evoluției epidemiologice actuale, fiind întrebat, totodată, dacă își asumă această răspundere.
Tudorache amintește de prevederile legii cu privire la carantinarea la revenirea în țară dintr-o „zonă roșie”
„Când o persoană se repatriază dintr-o țară aflată în cod portocaliu este obligată, conform legii, să intre în carantină. La congres vor veni în București, oraș aflat în cod roșu, persoane din localități din zone cu cod verde și galben. Garantați dumneavoastră că vor intra în carantină când vor reveni la domiciliu? Și cine va răspunde de supravegherea respectării izolării?”, îl întreabă Tudorache pe secretarul de stat Raed Arafat.
Mai mult, fostul primar al Sectorului 1 își continuă „tirul” întrebărilor cu o altă cerință. „Garantați dumneavoastră, domnule Secrretar de Stat, că cetățenii Municipiului București care nu au nicio treabă cu PNL nu vor intra în contact și nu vor fi expuși riscului de a lua boala de la peneliștii veniți din zonele cu cod roșu?”, se mai arată în adresa publicată de deputat pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, Tudorache se întreabă dacă aceștia nu vor duce ei boala în localitățile de domiciliu, dar mai ales, „cine și cum va fi tras la răspundere în caz că vor fi identificate contaminări ca urmare a participării la congres”.
Totodată, Arafat este întrebat dacă acest congres al liberalilor este mai important decât „sănătatea și viața românilor, așa cum erau pe vremuri congresele PCR”, precum și dacă prezența lui Klaus Iohannis „cauționează toate riscurile și minimalizează eventualel drame, precum în vremurile de tristă amintire cea a Președintelui Ceaușescu”.
Adresa lui Dan Tudorache are ca dată de înregistrare ziua de 23 septembrie 2021, când în București incidența de infectare este de 3,65 cazuri la mia de locuitori.
Citește și: Arafat se enervează: „Este revoltă în capul dumneavoastră!”