Trei eleve cu vârsta de 14 ani au ajuns la spital ca urmare a consumului de droguri.
Incidentul s-a petrecut în centrul Capitalei, la una dintre cele mai bune școli din București, informează Digi24.
Profesorii au fost cei care au dat alarma
Conducerea școlii spune că incidentul a avut loc chiar în interiorul unității de învățământ. Cele trei fete plecaseră de la ore, spun profesorii care au dat alarma. Ele au fost duse la spitalul „Grigore Alexandrescu” din București. Starea lor de sănătate este stabilă.
Între timp, ofițerii de la crimă organizată au început o anchetă. Dovezile indică faptul că elevele au consumat droguri, însă polițiștii vor să afle de unde le-au procurat.
Potrivit cadrelor didactice, fenomenul stupefiantelor a devenit unul îngrijorător deoarece consumul de droguri a ajuns o obișnuință în viața elevilor. „Presupun că se întâmplă în majoritatea școlilor din România”, a afirmat o profesoară.
„Nu pot să vă spun că nu știu lucrul acesta. Vreau să fie copiii mei în siguranță la școală și atât”, a declarat temătoare mama unui elev.
Consum de droguri la vârste fragede în România
Cel mai grav aspect privind fenomenul stupefiantelor constă în faptul că tinerii încearcă pentru prima dată droguri la vârste tot mai mici. Datele arată că media este de 13 ani.
„Discutăm de un sistem nervos central în dezvoltare. Creierul își finalizează dezvoltarea în jurul vârstei de 20 de ani.
Este clar că un consum pe termen lung în această perioadă va afecta capacitățile intelectuale și neuro-cognitive ale persoanei respective, putând merge până la tulburări de comportament.
Dacă discutăm de un consum acut, este evident că aici, dacă aceste 3 fete și-au pierdut starea de conștiență, discutăm despre o supradoză.
Din păcate, în ultimii ani, observăm o scădere a vârstei de consum. S-a ajuns chiar la școala generală sau primii ani de liceu, ceea ce duce la o agravare a acestui fenomen. Este nevoie de educație sanitară în școli”, a explicat Radu Țincu, medic toxicolog.