Decesul tinerei iraniene care a fost arestată pentru că purta haine necorespunzătoare va fi subiectul unei anchete, spune Ebrahim Raisi.
Declarația președintelui Iranului a fost făcută în marja Adunării Generale a ONU, la New York.
Mahsa Amini nu a fost victima abuzurilor poliției moravurilor
„Fiţi liniştiţi, cu siguranţă va fi deschisă o anchetă”, a promis Ebrahim Raisi, potrivit AGERPRES. De asemenea, șeful de stat a adăugat că raportul medicului legist nu a menţionat niciun abuz din partea poliţiei.
„Dar nu vreau să trag concluzii prea repede. Dacă una dintre părţi a comis greşeli, cu siguranţă asta trebuie să facă obiectul unei anchete”, a dat asigurări preşedintele iranian.
El a confirmat că familia fetei decedate a fost contactată pentru a o informa că „va ancheta incidentul cu asiduitate”.
După ce acuzase cu o zi înainte Occidentul de aplicarea unor standarde diferite privind drepturile femeilor, Ebrahim Raisi a denunțat din nou ipocrizia Vestului.
„De ce să nu cereţi acelaşi lucru pentru cei şi cele care îşi pierd viaţa în mâinile forţelor de ordine în întregul Occident – Europa, America de Nord, Statele Unite?”
Moartea tinerei a declanșat proteste de amploare în Iran
Mai multe proteste au izbucnit în Iran când autorităţile au anunţat, pe 16 septembrie, decesul tinerei în vârstă de 22 de ani.
Mahsa Amini fusese arestată pentru că „purta haine necorespunzătoare”, de către poliţia moravurilor, o unitate însărcinată cu aplicarea unui cod vestimentar strict pentru femei în Republica Islamică a Iranului.
Cel puțin 17 persoane și-au pierdut viața în cursul manifestațiilor cauzate de moartea Mahsei Amini.
De asemenea, moartea sa a suscitat condamnări internaţionale. Statele Unite au anunţat joi sancţiuni economice împotriva poliţiei de moravuri din Iran şi a oficialilor din domeniul securităţii.
SUA a condamnat „violenţa împotriva manifestanţilor” şi, desigur, moartea tinerei Mahsa Amini.
Citește și Magazinele Lidl România își modifică programul pentru a reduce consumul de electricitate