Un bărbat de 43 de ani din oraşul Târgu Neamț și-a ucis mama în bătaie, iar după două zile s-a prezentat la Poliţie şi a mărturisit fapta. Cadavrul femeii a fost găsit în locuinţă, potrivit digi24.ro.
„La data de 22 octombrie a.c., în jurul orei 16:50, la sediul Poliţiei oraşului Târgu-Neamt s-a prezentat un bărbat, în vârstă de 43 ani, din oraşul Târgu-Neamt care s-a autodenunţat, cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor.”, a transmis miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț.
Surse din anchetă spun că totul ar fi plecat de la un conflict spontan. Bărbatul a stat două zile cu trupul neînsuflețit al mamei sale în casă, după care a venit la sediul Poliţiei Târgu-Neamţ şi a mărturisit crima. „Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au identificat decedată victima, o femeie în vârstă de 75 de ani, mama bărbatului în cauză”, a adăugat IPJ Neamț.
Ulterior, corpul femeii a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 ore, iar procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ urmează să propună instanţei de judecată arestarea preventivă pentru 30 zile.
Mai multe firme din județul Mureș, acuzate de evaziune fiscală