Președintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc a anunțat că legea cu privire la dublarea alocațiilor pentru copii se află pe ordinea de zi a Biroului Permanent al Senatului. Cazanciuc acuză cinismul de care Executivul dă dovadă în această privință, mai mult, precizează că încearcă, încă o dată, să respingă ordonanța ce se opune acestei dublări, dar nu are cu cine, căci și PNL și USR absentează de la aceste ședințe.
„Astăzi, pentru ora 13,00, am convocat Biroul permanent al Senatului din nou, în încercarea de a-i convinge pe colegii noştri că trebuie să vină la serviciu. Colegii de la PNL şi USR lipsesc de o lună, blocând Senatul. Astăzi, avem pe ordinea de zi o lege extrem de importantă, aşteptată de milioane de români, şi anume legea privind dublarea alocaţiilor copiilor. După cum ştiţi, printr-un cinism de nedescris, Guvernul Orban, printr-o ordonanţă de urgenţă a blocat dublarea alocaţiilor pentru copii. Preşedintele Iohannis, cu acelaşi cinism, a respins legea prin care Parlamentul spunea nu ordonanţei Guvernului. Astăzi avem pe ordinea de zi cererea preşedintelui de reexaminare şi, evident, vrem să respingem această cerere pentru a putea dubla alocaţiile”, a declarat Cazanciuc, la sediul central al PSD.
Mărire, dar de unde
„Am auzit multe discuţii despre sumele necesare pentru această mărire, că nu ar fi. Aş vrea să spun că, printr-o rectificare bugetară făcută în august, Guvernul a găsit 2,2 miliarde de lei pentru a-i da primarilor PNL. Acum, la rectificarea bugetară, au pus din nou un miliard de lei. Practic, această sumă este mai mult decât necesară pentru a dubla alocaţiile. Noi nu găsim resurse să dublăm alocaţiile, dar găsim resurse să îi plătim pe chiulangii. De o lună, PNL şi USR nu vin la serviciu, dar găsim resurse să îi plătim pe aceşti oameni. Vin fără niciun fel de jenă să ia banii de la casierie, dar nu au decenţa să vină să voteze pentru această lege”, a susţinut Robert Cazanciuc.
Reamintim că la începutul anului, Iohannis a promulgat legea prin care se dubla alocațiile pentru copii, însă în contextul pandemiei, a crizei sanitare și financiare, Guvernul a emis o ordonanță prin care se modifica această creștere, de la dublare la una eșalonată.
OUG adoptată de Guvern prevedea o creștere de 20% de la 1 septembrie, iar următoarele două creșteri să fie făcute de două ori pe an: 20% pe 1 ianuarie și 1 iulie, până în 2022.
Citește și: Alocațiile s-ar putea dubla. Totul stă în „pixul” lui Iohannis