Percheziții DIICOT în mai multe județe, la membri ai clanului Caranilor

Liderii clanului aveau în conturi 15 milioane de dolari, obținuți din exploatarea sexuală a unor tineri și accesarea ilegală a conturilor unor cetățeni americani

DIICOT

Anchetatorii DIICOT au descins, joi, la locuințele membrilor clanului Caranilor, una dintre cele mai mari și mai periculoase grupări interlope din România, potrivit digi24.ro.

În conturile lor au fost găsiți 15 milioane de dolari, obținuți din exploatarea sexuală a unor tineri și accesarea ilegală a conturilor unor cetățeni americani

. Banii acestora erau scoși de la bancomate din Olanda și aduși în țară cu mașinile. Anchetatorii au date care arată implicarea membrilor acestui clan coordonat de trei frați în mai multe acțiuni infracționale. Printre acestea sunt accesarea ilegală a conturilor unor cetățeni americani. Grupul mafiot era implicat și în exploatarea sexuală a unor tinere, inclusiv în saloane de masaj. În conturile membrilor clanului au fost găsiți 15 milioane de dolari, o parte din sumă fiind în criptomonede.

În ancheta care vizează această grupare au loc 84 de percheziții domiciliare în București și a județele Ilfov, Dolj, Gorj, Timiș și Brăila.

 DIICOT transmite că: „Din cercetările efectuate a rezultat că începând cu luna septembrie 2020 și până în prezent 3 făptuitori (frați), în calitate de lideri decizionali, au inițiat și constituit un grup infracțional. Grupul era bazat atât pe relații de rudenie, cât și prin afiliere sau alianțe (naș-fin, cumnați). El era specializat în comiterea de infracțiuni contra persoanei și contra patrimoniului în scopul impunerii în mediul infracțional al „renumelui” grupării infracționale (în detrimentul altor grupări infracționale), extinderii zonelor de influență atât pe raza municipiului București cât și la nivelul întregii țări. Dar și pentru extinderea activității infracționale în străinătate, prin sprijinirea unor grupări specializate în infracțiuni informatice.  

Cei trei lideri au atras mai mulți membri pentru a-i însoți zilnic, atât pentru preîntâmpinarea escaladării unor conflicte cu grupări rivale, cât și în vederea unei expuneri cât mai puternice sub aspect numeric a membrilor grupului infracțional în zonele care prezentau interes pentru impunerea influenței

Este vorba despre centrul și nordul Capitalei, stațiunea Mamaia Nord în sezonul estival . La gruparea infracțională a aderat o altă grupare specializată în comiterea de infracțiuni informatice pe teritoriul SUA. Aceasta se ocupa cu transportul sumelor de bani ilicite în România. Astfel, în perioada decembrie 2020 – noiembrie 2021, pe raza municipiului Rovinari, trei făptuitori au constituit un grup infracțional organizat în vederea săvârșirii infracțiunii de spălare a banilor. Ei au atras mai mulți membrii (aderenți și sprijinitori). 

Aceștia aveau roluri stabilite de liderii grupului în funcție de abilitățile demonstrate ale fiecăruia ( intelectuale ori în conducerea autoturismelor).

Scopul era acela de a transporta sume foarte mari de bani de pe teritoriul Țărilor de Jos pe teritoriul României. Liderul percepea comision din suma de bani transportată. Ceilalți membri erau remunerați pentru fiecare transport efectuat. Ei cunosteau faptul că banii provin din săvârșirea unor infracțiuni informatice tip skimming de către membrii grupului infracțional organizat care acționa în SUA. Prejudiciul produs în perioada mai-octombrie 2021 se ridică la de 1.756.284 de dolari.

În perioada septembrie 2020 – octombrie 2021 liderul grupului infracțional a acumulat în contul aferent portofelului electronic aproximativ 7.000.000 dolari în depozite și aproximativ 8.000.000 dolari în retrageri. Banii erau introduși în circuitul civil și utilizați ca provenind din surse licite, fiind cunoscută originea ilicită a acestora.

 Sumele de bani reciclate au fost învestite în autoturisme, imobile, societăți comerciale, fermă de minat criptomonede, drepturile de proprietate.

Acestea se aflau în patrimoniile membrilor grupului ori ale unor persoane interpuse. S-a reținut că în perioada februarie – aprilie 2021, mai multe persoane au constituit un grup infracțional organizat. Acesta era specializat în comiterea infracțiunii de trafic de persoane. Pentru atingerea scopului propus membrii acestuia au recrutat și adăpostit mai multe femei. Ei au profitat de vulnerabilitatea lor în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției și alte forme de exploatare sexuală (practicarea de dansuri tip streptease) în incinta unui club aflat în sectorul 1 al municipiului București, potrivit DIICOT. 

Aceștia le-au impus persoanelor de sex feminin să întrețină atmosfera cu clienții clubului, obținând sume importante în urma consumației.

Deoarece nu erau remunerate pentru activitatea desfășurată de către administratorii în fapt ai clubului, ele au fost constrânse să întrețină raporturi și acte sexuale, precum și masaj erotic în camerele special amenajate și puse la dispoziție de către suspecți. Acesta era singurul mod prin care puteau să câștige foloase patrimoniale în cadrul clubului respectiv.” Suspecții vor fi aduși la audieri la DIICOT.  Femeie din Suceava, condamnată la închisoare pentru că și-a abuzat copiii