Potrivit unui comunicat de presă,Speedwell, unul dintre cei mai dinamici dezvoltatori imobiliari de pe piața românească, își unește forțele cu Grupul BRD Société Générale prin semnarea unui acord de finanțare de 22,5 milioane Euro pentru dezvoltarea Record Park, primul proiect de regenerare urbană mixtă din Cluj-Napoca. Grupul BRD Société Générale este unul dintre principalii finanțatori de pe piața bancară din România, fiind declarată „Cea mai bună bancă din România” în 2018 de cunoscuta revistă „The Banker”.

Proiectul Record Park include o clădire de birouri clasa A cu o suprafață închiriabilă de 12.000 de metri pătrați, o componentă rezidențială cu 236 de apartamente, o clădire veche de 200 de ani recondiționată de dezvoltator pentru a găzdui un restaurant, spatii de co-working și art hub, și un club de fitness (World Class), cu o piscină semi-olimpică și zone verzi generoase.

„Suntem fericiți că astfel de proiecte mixte poziționate in zona centrală, cum este Record Park, inspiră încredere băncilor importante ca BRD”, a declarat Gabriela Chinzenschi, CFO-ul companiei Speedwell. „Această rețetă de dezvoltare cu apartamente, birouri și facilități incluse, care s-a dovedit a fi foarte atractivă pentru clienți, va fi replicată într-un alt oraș important, Timișoara, unde dezvoltăm un nou proiect similar pe terenul recent achiziționat al fostei fabrici Paltim.”

Echipa ce a acordat asistență juridică clientului a fost formată din Otilia Petrescu – General Counsel și Alex Bumbu – Legal Counsel, alături de echipa Reff & Associates formată din Alina Tihan – Senior Managing Associate și Diana-Elena Rotaru – Associate. De partea creditorului, BRD Group Société Générale, mandatul a fost gestionat de Ţucă, Zbârcea și Asociații prin Mihai Dudoiu – Partener și Cătălin Georgescu – Managing Associate.

Speedwell este un dezvoltator imobiliar cu experiență fondat de doi cetățeni belgieni, Jan Demeyere și Didier Balcaen, având un portofoliu semnificativ de proiecte imobiliare finalizate sau în curs de finalizare în marile orașe din România, precum București, Cluj-Napoca și Timișoara.

#news