În cursul serii de duminică, 22.12.2019, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, a afirmat într-o emisiune faptul că în ciuda sancţiunilor americane, construcţia gazoductului Stream 2 va fi finalizată, având în vedere interesul clar în proiect a ţărilor europene.
”Acesta (proiectul), va fi finalizat în pofida tuturor acestor ameninţări. În primul rând sunt convins că europenii îşi înţeleg interesul comercial. În al doilea rând, sunt interesaţi în asigurarea securităţii energetice pe termen lung. Şi în al treilea rând, desigur, au fost umiliţi. Am auzit declaraţiile, inclusiv de la Berlin, care arată că partenerii noştri europeni au încă un simţ al demnităţii”, a spus Lavrov la emisiunea ” Marele joc”, difuzată de postul rus Channel One.
La fel cum TurkStream are programată inaugurarea peste aproximativ două-trei săptămâni, Lavrov a asigurat moderatorul emisiunii că şi gazoductul Nord Stream 2 urmează să fie finalizat. În plus, ministrul a declarat intenţia Rusiei de a răspunde cu certitudine la sancţiunile americane, acestea urmând să fie luate în calcul în vederea construirii relaţiilor cu Washington.
”Vom răspunde sancţiunilor, dar într-un mod care să nu ne afecteze. Dar vom răspunde în mod sigur. Şi, desigur, vom ţine cont de ele la construirea relaţiilor noastre. Nu m-am gândit niciodată că politicienii poate lua astfel de decizii, care nu îi onorează pe politicienii serioşi”, spus subliniat Lavorv.
Legea referitoare la apărarea naţională, care include sancţiuni împotriva proiectelor de gazoducte Nord Stream 2 şi TurkStream, alături de alte măsuri, a fost semnată de către preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, în cursul zilei de vineri, iar sâmbătă, Departamentul Trezoreriei a anunţat intrarea în vigoare a sancţiunilor şi a cerut stopare imediată a lucrărilor la aceste proiecte. Ca răspuns, Berlinul a respins “cu fermitate” sancţiunile respective împotriva companiilor germane şi europene implicate în proiectul Nord Stream 2.
În timp ce Statele Unite consideră proiectul să fie unul politic (cu risc pentru securitatea energetică a Europei), iar Rusia îl consideră unul commercial şi competitiv, Ucraina, de teamă să nu piardă veniturile din tranzitul gazelor ruseşti pe teritoriul său, se opune în mod activ construcţiei Nord Stream 2.
#news