Medicul Anthony Fauci, vaccinat antiCovid

Directorul Institutului Național de Sănătate din SUA s-a vaccinat, în direct

Anthony Fauci, epidemiologul american și directorul Institutului Național de Sănătate (INS) din Statele Unire  s-a vaccinat anti-Covid. La fel ca și președintele ales, Joe Biden, dar și a vicepreședintelui Mike Pence, Fauci a fost vaccinat în fața camerelor de luat vederi.

Acesta a explicat de ce a ales să i se facă inocularea dozei de antiviral în direct, ca un exemplu personal, dar și ca o dovadă de încredere în vaccinul de la Moderna.

„Ei bine, pentru mine, vaccinul este important din două motive. Primul este că sunt medic chiar aici la Clinica Insitutului Național de Sănătate și îngrijesc pacienți. Dar, la fel de important, sau poate chiar mai important este rolul simbolic al vaccinării mele pentru ca restul țării să se simtă extrem de încrezătoare în siguranța și eficacitatea acestui vaccin. Și vreau să îi încurajez pe toți cei care au ocazia să se vaccineze, pentru a avea un scut de protecție deasupra țării care ar putea încheia pandemia”, a declarat Anthony Fauci.

Vicepreședintele Mike Pence, soția Karen și generalul chirurg Jerome Adams, vaccinare în direct

Altfel, Donald Trump se va vaccina atunci când medicii săi vor decide că e necesar, a anunțat Casa Albă.

Președintele României, Klaus Iohannis se va vaccina în etapa a doua a campaniei naționale de vaccinare, potrivit lui Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei.

Citește și: „Scăpare” a unui secretar de stat belgian

#News