Anchetă într-o şcoală din Suceava. Directorul a demisionat după ce a fost acuzat că a trimis unei eleve minore mai multe poze în care apare complet dezbrăcat. Fotografiile, distribuite ulterior pe mai multe grupuri ale elevilor, i-au revoltat pe părinţi, potrivit stiripesurse.ro.
Ei fac şi alte acuzaţii extrem de grave la adresa bărbatului de 60 de ani.
Profesorul a negat că a trimis imaginile minorei, iar zilele următoare află dacă mai poate preda în instituţia pe care a condus-o. Fotografii compromițătoare cu directorul circulă de peste două zile pe diverse grupuri de WhatsApp, stârnind revolta părinților. Ei solicită intervenția urgentă a autorităților competente.
Aceștia susțin că imaginile ar fi fost trimise de director unei eleve de gimnaziu din Falcău, la clasa căreia acesta predă fizica.
Eleva ar fi dezvăluit imediat situația, în ciuda încercărilor directorului de a o convinge să păstreze discreția, potrivit relatărilor părinților. Fotografiile îl arată pe bărbat complet dezbrăcat, în diferite încăperi (dormitor, baie), multe dintre ele având chipul acestuia vizibil.
„Directorul și-a dat demisia. Luni dimineață, la prima oră, o să fie numit un nou director. La nivelul școlii o să fie realizată o cercetare pentru a dispune o măsură în cazul în care cele apărute în presă se dovedesc ca fiind adevărate, inclusiv suspendarea de la ore, și o să fie sesizat Parchetul”, a transmis Cezar Anuței, purtătorul de cuvânt al ISJ Suceava.