Nicușor Dan strâmbă din nas la propunerile PLUS. Vlad Voiculescu, candidatul PLUS pentru funcţia de primar general al Capitalei, afirmă că a discutat mai mult de două ore cu Nicuşor Dan pentru a forma o „echipă pentru Bucureşti” şi că i-a propus acestuia să semneze un protocol politic în care să stabilească ariile de responsabilitate ale fiecăruia în tandem, indiferent dacă va ocupa funcţia de primar sau viceprimar.
Nicușor Dan strâmbă din nas la propunerile PLUS
„Nicuşor nu a dorit în acest moment. Continuăm însă discuţiile în această săptămână. A rămas să lămurim cum se va alege cine va candida pentru funcţia de primar. Cuiul lui Pepelea rămâne metoda de desemnare”, spune Voiculescu.
„M-am întâlnit cu Nicuşor. I-am spus să facem echipă pentru Bucureşti – avem competenţe complementare. Să oprim acest circ al incertitudinii, în care oamenii se tem că vom candida unul împotriva altuia, iar aşa va câştiga Firea”, a scris Vlad Voiculescu pe Facebook, duminică seară.
El a menţionat că au fost mai bine de două ore de discuţii amicale.
„I-am propus lui Nicuşor să semnăm un protocol politic în care să stabilim ariile de responsabilitate ale fiecăruia în tandem, indiferent dacă va ocupa funcţia de primar sau viceprimar. Nicuşor nu a dorit în acest moment. Continuăm însă discuţiile în această săptămână. A rămas să lămurim cum se va alege cine va candida pentru funcţia de primar. Cuiul lui Pepelea rămâne metoda de desemnare”, a adăugat el.
Citește și USR, pată neagră pe obraz. Un membru a votat cu PSD
Neînțelegeri între Vlad Voiculescu și Nicușor Dan
Vlad Voiculescu spune că Nicuşor Dan (candidat susţinut de partenerii de la USR) preferă un sondaj.
„E firesc să vrea să profite de notorietatea mai mare în legătură cu Primăria Capitalei, în urma celor două candidaturi ale sale de până acum. Eu (PLUS) prefer o consultare publică (adică alegeri primare, referendum) – pentru că este cea mai democratică formă de întoarcere către bucureşteni şi este modul în care noi trebuie să guvernăm acest oraş şi această ţară – alături de cetăţeni”, a explicat el.
„Apoi, după ce avem un candidat comun, indiferent de rezultat, să invităm şi PNL pentru a scăpa Bucureştiul de PSD la Primăria Generală şi la sectoare. Lucrurile importante se construiesc în echipă”, a conchis el.
La rândul său, Dan Barna a postat pe Facebook o fotografie, cu menţiunea: „Stăm de vorbă, cautăm soluţii, construim o echipă pentru Bucureşti. PS: Duminică seara. Fotografie după trei ore de dialog”.