Elena Lasconi, primarul ales al localității Câmpulung, pare să-l fi călcat grav pe bătături pe fostul primar al orașului, Ioan Liviu Țâroiu, atunci când a decis să schimbe yala de la casa de oaspeți, scrie Newsweek.ro. Astfel, Țâroiu este de părere că ceea ce a făcut actualul primar dă dovadă de obrăznicie, adăugând că, în realitate, acesta nici nu ar fi folosit locația respectivă. Mai mult decât atât, declară fostul primar, el nu ar fi avut nici măcar cheile, acestea rămânând ori la portar, ori la administrator.
Ce spunea Elena Lasconi: „ Spre dezamăgirea sus-numiților am schimbat yala”
Pe de altă parte, Elena Lasconi este de părere că lucrurile nu stăteau tocmai așa, sugerând că locația ar fi fost folosită în scop personal, atât de fostul primar, cât și de șoferul acestuia. Printre alții.
„Vă prezint, în premieră, casa de oaspeți a Primăriei. E tare, nu? Ce nu știți este că oaspeții, de regulă, erau cazați la pensiunile din oraș. Puțini au fost cei care au trecut pragul casei de oaspeți de pe bulevard. Gura târgului spune că cei mai “fideli” oaspeți sunt de-ai locului. Așa că, am verificat. Rezultatul? Deținătorii de chei sunt: fostul primar Liviu Țâroiu, fostul șofer al primarului Mugurel Minciună, Sergiu Cicu – fost consilier PSD, Nicolae Alexe – fost manager al spitalului și mai sunt, cică, și alții.
Meciurile în care a jucat Florinel Coman în perioada în care zice că a luat permisul auto în Ucraina. Spre dezamăgirea sus-numiților am schimbat yala. Ghinion, s-a dus și plăcerea asta nevinovată finanțată de câmpulungeni. Sunt sigură că stimabilii o să găsească în altă parte un cuibușor unde să citească… în liniște că nu mă pot gândi la altceva…“, a scris Lasconi, pe Facebook.
Liviu Ioan Țâroiu, enervat la culme de „obrăznicia” fostei jurnaliste, actualmente primar, în locul său
„E o obrăznicie ce face. De fapt, nu are ce face! Acolo sunt 4 camere, 8 locuri și am folosit spațiul pentru a caza artiști și personalități diverse. Eu ajungeam acolo doar când îi însoțeam, îi conduceam. În rest… ce să fac eu cu cheile?! Cheile erau la poartă sau la administrator”, a reacționat Liviu Țâroiu, într-o declarație acordată publicației locale Jurnalul de Argeș.
Citește și: Elena Lasconi umblă cu etilotestul prin primărie