Laurențiu Reghecampf este speriat de războiul din Ucraina. Antrenorul a declarat că este o situaţie dificilă, foarte mulţi români trăind în Ucraina. El a făcut o analiză a conflictului de la granița României.
”Sper să se rezolve cât mai repede această situaţie şi oamenii care se află în zonele critice să reuşească să plece din zonele respective.
E un lucru cu care nu suntem obişnuiţi. Eu nu m-am născut în război, n-am văzut niciodată această situaţie. E pentru prima dată în viaţă când în Europa se întâmplă un asemenea eveniment, mă refer mai aproape de noi.
Nu ştiu ce să spun, pentru mine e ceva nou şi n-am experienţa necesară. Îmi e teamă, sincer. (n.r. – dacă acest conflict va afecta fotbalul). Nu e vorba numai de campionatul lor. Cu siguranţă, vor fi foarte multe lucruri care se vor întâmpla în urma acestui război.
Deocamdată, sunt numai câteva ore, trebuie să aşteptăm să vedem ce se va întâmpla în următoarele zile. E o situaţie foarte dificilă, din ceea ce putem vedea la televizor.
Nu ştiu cum vor decurge evenimentele în zilele următoare şi ce se va întâmpla în fotbal, dar cred eu că nu mai e cazul să vorbim de fotbal în momentul de faţă”, a declarat Laurențiu Reghecampf.
Mircea Lucescu rămâne la Kiev
Antrenorul român Mircea Lucescu, în vârstă de 76 de ani, a decis să rămână alături de jucătorii de la Dinamo Kiev, afirmând că nu „este un laș” și așteaptă să vădă cum o să decurgă lucrurile în Ucraina.
„Deocamdată stau și aștept să văd ce se întâmplă. Sâmbătă trebuia să jucăm cu Inhulets Petrove, la Kiev, dar să vedem ce e cu starea de urgență”, a declarat antrenorul.
De asemenea, întrebat dacă se întoarce acasă din cauza atacului rusesc asupra Ucrainei, Lucescu a dat dovadă de un curaj ieșit din comun, afirmând că nu poate să facă așa ceva, să își abandoneze echipa de fotbal la care antrenează.
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat joi dimineaţă o operaţiune militară specială în regiunea ucraineană Donbas. Explozii puternice au putut fi auzite în apropierea Capitalei, Kiev şi în Harkov.
Anamaria Prodan a cerut ordin de restricție împotriva lui Laurențiu Reghecampf