Nu spun că Sibiul e ceva mai civilizat și nu aduc în discuție diferențele de mentalitate dintre est și vest. Sau eterna luptă a românilor pentru ”cel mai civilizat și mai frumos oraș/județ/municipiu”. Vorbesc strict de măsuri și protecție, adică ce putem face și ce alegem să facem pentru a rămâne în viață. Că, până la urmă, pe vremuri de pandemie, despre viață e vorba.

Ce se întâmplă la Sibiu?

”Începând cu data de 25.03.2020 toate zborurile comerciale operate de Wizz Air sunt suspendate pe perioada nedeterminata. Wizz Air fiind singura companie care mai opera zboruri regulate in aceasta ultima perioada la și de la aeroportul sibian”.

„Măsurile agreate de către părțile implicate sunt menite să asigure salariaților garanția păstrării locului de muncă în situația actuală și asigurarea unui venit, respectiv șomaj tehnic cu plata unei indemnizații de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, explică reprezentanții aeroportului”, au explicat reprezentanții aeroportului.

Ce se întâmplă însă în Iași?  Se pasează motanul, dau vina unii pe alții, exact ca în orice situație românească. Așteptăm să facă altcineva treaba în locul nostru, ridicăm umil din umeri și arătăm cu degetul: „Decizia închiderii spațiului aerian ar trebui s-o ia Ministerul Transporturilor. Este imposibil să luptăm corect cu coronavirusul. Multi pasageri nu declară de unde vin, apoi intră în contact cu alții și îi îmbolnăvesc. Riscul este mare.

Sunt expuși inclusiv cei care lucrează pe aeroport. Am avut pasager plecat din Milano, adică din zona roșie. A mers întâi la Geneva, apoi a luat autobuzul și a ajuns la Eindhoven, iar de acolo a venit la Iasi cu avionul. Ce facem? Dacă apar probleme, intra întreg aeroportul Iași în carantină”, a afirmat Cătălin Bulgariu, Directorul Aeroportului din Iași.

Eu, una, mă gândesc la medici. Ei chiar intră în contact direct cu virusul, spitalele se închid, sunt acceptate doar cazurile care nu pot fi amânate. Adică situațiile grave, când e vorba de viață și de moarte. Dar aeroportul? Știind și văzând inconștiența pasagerilor, minciuna și prostia, până la urmă, de ce folosim fraza: ”dacă apar probleme”? Problemele sunt deja aici, circulă printre noi. Că refuzăm să le vedem, asta, da, e cea mai mare problemă.

Citește și: Recomandările devin obligatorii de mâine

#News