Noul președinte al PMP, Cristian Diaconescu cere autorităților să lase bisericile deschise pentru Paște (2 mai), considerând că o decizie de restricționare a credincioșilor la slujba de Înviere ar însemna o trimitere înapoi în timp. Asta în contextul în care autoritățile au precizat că nu au în intenție să aplice restricții suplimentare în perioada Paștelui, dar face apel la populație să respecte toate măsurile pentru a limita răspândirea Covid.
„Biserica și educația sunt pilonii structurali ai constituirii și modernizării statului român. Preotul și învățătorul au reprezentat secole de-a rândul reperele morale ale satului românesc, iar în vremurile dictaturii comuniste, Biserica a rămas pentru mulți singura speranță. Cine va decide să închidem școli, dar să nu închidem mall-uri.
A încuia astăzi biserica reprezintă un act inadmisibil. Nu poți cere unui credincios practicant să se mulțumească a se ruga în propria casă, dacă el simte nevoia să meargă la biserică, în zi de mare sărbătoare sau într-o zi oarecare. Ar fi absurd și ar însemna să ne întoarcem cu 50 de ani în urmă, când crucea cu limba pe cerul gurii era singurul semn permis în legătură cu Dumnezeu.”, a scris Diaconescu, pe Facebook.
Se impune un dialog cu Biserica
El își exprimă convingerea că slujba Învierii „poate fi organizată cum se cuvine” de reprezentanții Bisericii. „Am convingerea că slujba Învierii poate fi organizată cum se cuvine de reprezentanții Bisericii. Nu e cazul ca Guvernul să închidă lăcașurile de cult în preajma sărbătorii Învierii Domnului. Se impune un dialog cu Biserica, o cooperare, astfel încât participarea la slujbele de Paște să fie în liniște, cu precauție, iar bucuria Învierii să poată să lumineze fețele celor care vor să fie prezenți în Casa Domnului”, a mai scris Cristian Diaconescu.
Paștele trecut, în stare de urgență și izolare
Președintele Klaus Iohannis spune că își dorește ca pandemia de Covid să fie gestionată astfel încât, în perioada sărbătorilor pascale, românii să poată merge la bisercă, dar și să se poată întâlni cu familia, chiar dacă într-un cadru mai restrâns.
Reamintim că anul trecut Paștele a fost chiar în starea de urgență, iar Slujba de Înviere a fost oficiată, sâmbătă noapte, în toate lăcaşurile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române de către preoţi şi personal clerical, dar fără a fi prezenţi credincioşi. Prezenţa acestora în biserici sau în apropierea acestora a fost interzisă prin ordonanţele militare, pentru a fi ei înșiși în siguranță și pentru a nu intensifica răspândirea virusului.
Citește și: Românii, credincioși dar nu prea merg la biserică