Au fost prelungite restricțiile în București

Rata de infectare din ultimele 14 zile a coborât sub 4 cazuri la mia de locuitori

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat sâmbătă, după ședința Consiliului Municipal pentru Situații de Urgență București, că restricțiile au fost prelungite pentru încă 14 zile, dar a reamintit derogările date conform HG pentru perioada sărbătorilor pascale, precum și pentru noaptea de Înviere.

„În sedința de astăzi au fost prelungite măsurile pe care le știți cu toții. Următoarele derogări: Pentru următoarea vineri, 30, Vinerea Mare, programul operatorilor economici cu publicul va fi până la ora 20.00, în loc de ora 18.00”, a declarat Alin Stoica.

Potrivit HG de prelungire a stării de alertă, există relaxări în privința circulației pe perioada nopții, în contextul Paştelui Ortodox şi a sărbătorilor dedicate Ramazanului, a precizat prefectul Capitalei.

„În noaptea de Paşte circulaţia va fi liberă pentru toate persoanele, fără niciun fel de declaraţie pentru a participa la slujbele specifice. La fel şi pentru sărbătoarea credincioşilor musulmani, Ramadanul, peste o săptămână după Paşte”, a spus Alin Stoica, prefectul Capitalei. De asemenea, acesta a precizat că nu este interzis accesul la bisericile mai îndepărtate de domiciliu sau chiar la mănăstiri, dar că trebuie să se țină cont de faptul că unele dintre localitățile din județul Ilfov se află încă în carantină, deci intrarea în acele zone este interzisă. Mai mult, în noapte de Înviere, cetățenii nu vor avea nevoie de declarația pe proprie răspundere, organele de control reușind să îi repereze pe cei care merg la Înviere, după recuzita folosită.

Acesta a precizat că se așteaptă la relaxarea restricțiilor după ce se va coborî sub rata de infectare de 3,5 cazuri la mia de locuitor, cum ar fi de exemplu deschiderea sălilor de fitness.

Potrivit lui Stoica, rata de infectare în acest moment, la nivelul Bucureștiului a scăzut sub 4 cazuri la mia de locuitori, ajungând la 3,94 la mie.

Care sunt restricțiile

Circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este interzisă în intervalul orar 22.00 – 5.00 în zilele de luni până joi şi în intervalul orar 20.00 – 5.00 în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, cu condiţia menţinerii incidenţei cumulate la cel mult 7,5/1.000 de locuitori.

Programul operatorilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări servicii în spaţii închise şi /sau deschise, publice şi/sau private, se poate desfăşura în intervalul 5.00 – 18.00 în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică. În zilele de luni – joi, programul poate fi desfăşurat în intervalul orar 5.00 – 21.00, cu condiţia menţinerii incidenţei cumulată la cel mult 7,5/1.000 locuitori. Prin excepţie, în intervalul orar 21.00 – 5.00 în zilele de luni până joi, respectiv 18.00 – 5.00 în zilele de vineri, sâmbătă duminică, pot fi făcute livrări la domiciliu.

Derogările din perioada pascală

În ceea ce privește derogările în perioada sărbătorilor pascale, se prevede ridicarea carantinei de noapte între 1 – 2 mai, în intervalul orar 20.00 – 5.00, pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase din Noaptea de Înviere a Paştelui Ortodox.

Magazine vor fi deschise până la ora 20 în Vinerea Mare.  Pe 30 aprilie, în toate localităţile, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, îşi pot organiza şi desfăşura activitatea în intervalul orar 5.00 – 20.00.

Citește și: În noaptea de Înviere, „liber” doar pentru slujba de la biserică