Într-o postare pe pagina sa de Facebook, prezentatorul TV Dan Negru a precizat că părinții trebuie să le spună copiilor că „Paștele înseamnă Iisus”, și nu iepuraș sau cadouri scumpe și fără sens.
Acesta i-a îndemnat pe părinți să își crească copiii „deștepți și culți” pentru ca ei să pornească în viață cu un avantaj față de restul.
„Cultura și bunătatea vor face diferența in generația lor. Adversarii religiei în şcoli au o problemă cu religia autohtonă, dacă s-ar introduce cursuri de filozofie buddhistă,cei ofensați ar fi mai puţini”, a scris Dan Negru.
Zicea Vieru: „doi vrăjmași are românul: ura pentru ai lui și iubirea pentru străini”
Totodată, îndrăgitul prezentator TV a mai spus că cea mai mare formă de prostie fudulă este să trăiești într-o Europă creștină fără să ai cunoștințe elementare de cultură religioasă.
„Nu fiți proști! Nu vă condamnați copiii la prostie! Patimile lui Iisus nu trebuie să-i sperie! Iisus nu ne cere sa murim ca EL, ne cere sa trăim ca EL…Creșteți-vă copiii deștepți… Apoi, târziu, când vor fi bătrâni și împovărați, poate își vor găsi alinare. „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați și EU vă voi da odihnă”, a mai spus Dan Negru.
Reamintim că în urmă cu câteva zile, prezentatorul TV a postat un mesaj pe rețelele sociale prin care spunea că mulți consideră că a merge la biserică reprezintă ceva de modă veche. Mai mult, acesta a spus că un guru yoghin a reușit să adune mii de oameni în București, iar bisericile stau goale.
„Un guru yoghin indian a adunat ieri mii de oameni in București. Dacă spui că mergi la biserică ești retrograd. La guru e cool. O cântăreață cunoscută imi trimite in fiecare dimineața pe whatsap câte o mantară. Când i-am spus să incerce și cu „Tatăl Nostru” m-a privit cu mirare. Eram retrograd. Un prieten are casa ticsită de bețișoare aromate. „Alungă spiritele rele” mi-a explicat. Cand i-am sugerat tămâia mi-a zis că sunt înapoiat. Ăștia suntem… Cel mai greu e să rămâi tu însuți când toți ceilalti vor să te facă altceva”, a concluzionat Dan Negru.
Citește și articolul: Dan Negru și Cătălin Măruță nu s-au mai înțeles, deși sunt buni prieteni! Care este motivul