22 de cetățeni români și 4 membri de familie, cetățeni sudanezi, au solicitat sprijin până acum pentru evacuarea din Sudan, anunță Ministerul Afacerilor Externe (MAE) într-un comunicat de presă, potrivit.g4media.ro.
Ministerul informează că în contextul războiului civil din Sudan, task-force-ul interinstituțional pentru gestionarea situației, activat începând cu data de 16 aprilie 2023, își continuă activitatea pentru sprijinirea și acordarea de asistență cetățenilor români aflați pe teritoriul Sudanului, în vederea evacuării în condiții de siguranță a acelora care au solicitat-o
. ”Încă de la momentul activării task force-ului interinstituțional au fost efectuate, prin misiunile diplomatice române implicate și partenerii instituționali, numeroase demersuri pentru identificarea și contactarea cetățenilor români și a membrilor acestora de familie aflați în Sudan, precum și stabilirea unor modalități optime de evacuare. MAE precizează că activitatea Ambasadei României la Khartoum a fost suspendată în anul 2021, iar serviciile de asistență și protecție consulară pentru cetățenii români din Sudan sunt asigurate de Ambasada României la Addis Abeba (Republica Federală Democratică a Etiopiei)”, precizează MAE într-un comunicat de presă.
Task-force-ul interinstituțional își continuă activitatea în regim 24h/7zile, monitorizează evoluțiile din zonă și menține legătura cu cetățenii români din Sudan și cu celelalte state membre UE, în vederea evacuării cetățenilor români și membrilor acestora de familie care și-au exprimat dorința de a fi repatriați.
MAE recomandă ferm tuturor cetățenilor români care se află pe teritoriul Sudanului să se adreseze urgent Ambasadei României la Addis Abeba şi să comunice coordonatele proprii, pentru a putea fi contactaţi în caz de necesitate. Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Addis Abeba +251 116 622 675, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români au la dispoziție și numărul de telefon de urgență al misiunii diplomatice +251 935 350 059.