Operatorii de turism din stațiunile de la Marea Neagră speră că sezonul 2024 va fi unul mai bun decât cel de anul trecut, potrivit g4media.ro.
Dacă anul trecut au fost peste 80 de mii de turiști în primele zile de Mai, există premise pentru a evalua numărul celor care anul acesta vor petrece la mare, în minivacanța de 1 Mai, la aproape 100 mii, spun aceștia.
Într-o conferință de presă organizată de operatorii de turism de pe litoral s-a anunțat că în topul rezervărilor pentru minivacanța de 1 Mai, Mamaia este pe locul doi la nivel național, după stațiunea Băile Felix. „Eu cred că în fiecare început de sezon ne gândim la zona asta de 1 Mai că să atingem 100.000 de turiști. Vor fi o dată 80.000, or fi o dată 90.000, dar sperăm să fim acolo. Am văzut undeva că prețul mediu al biletelor rezervate de 1 mai a crescut de la 1.106 la 1.300 lei, cu vreo 20%.
Prețurile variază de la 300-400 de lei, hai să zicem, 500 lei pentru un sejur simplu în mai multe stațiuni, doar cu cazare, eventual cu mic dejun.
Dar poate să ajungă până la 3.000-4.000 lei cu mese festive, cu evenimente, cu cazare de calitate la 4 sau 5 stele, așa încât prețuri sunt pentru toate buzunarele. Iar gradul de ocupare, după știința mea azi dimineață, în Vama Veche, desigur, este 90-100%, dar nu sunt așa de multe locuri de cazare. Pe primul loc ca număr de de locuri de cazare care se ocupă, rămân Mamaia, Eforie”, spune Adrian Voican, vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism.
Mirela Matichescu, directorul nou înființatului OMD Mamaia Nord, își dorește ca litoralul să fie o destinație pe termen lung și nu doar pentru o escapadă turistică. „Eu vreau să vă asigur de faptul că toată lumea, toți cei care suntem implicați în zona turistică, nu-și doresc altceva decât să ofere servicii de calitate și să-și facă treaba astfel încât destinația în care funcționăm să devină o destinație pe termen lung, să fie o destinație pentru toți oamenii și nu doar o opțiune de o escapadă, pentru că n-avem unde să ne ducem”, spune Matichescu.