Daniela Crudu, Cruduța de pe vremea când era vecina lui Răzvan și Dani, își etalează corpul „sculptat”, pe rețelele de socializare, unde face furori. Chiar dacă atenția primit nu este întotdeauna bine venită. Dependentă de operațiile estetice, probabil că nici nu le mai știe numărul, Cruduța s-a aflat recent în „reparații capitale”, după ce a suferit o liposucție la nivelul coapselor, informează Click.
„Mi-am făcut o liposucție în zona coapselor interne. Medicul mi-a scos 150 ml de grăsime de acolo și gata. Am fost anesteziată total, nu m-a durut deloc. Doar că, după operație, am stat două săptămâni fară alcool și sex. E greu de lucrat zona coapselor la sală. Și când aveam 45 de kilograme tot urât se vedea. Aveam eu complexul ăsta, ieșea prin pantalonii scurți grăsimea. Am o săptămânâ de la operație și se mai văd încă vânătăile”, a declarat Daniela Crudu, la „Xtra Night Show”.
Crudu iubește din nou, dar în secret
Daniela Crudu, una dintre cele mai sexy femei din „show-biz”-ul românesc, a atras privirile de-a lungul timpului, mai ales după ce a devenit asistenta lui Capatos, o emisiune cu bulină roșie. Doar că nu întotdeauna atenția primită a fost și cea dorită de Cruduța.
Revenită pe platoul emisiunii care a consacrat-o, Cruduța a mărturisit că există cineva în viața ei, care îi face zilele mai frumoase, dar că îl ține la secret.
„Am fost la piramida lui Keops. Am văzut Sfinxul. Mi-a plăcut foarte tare, am simțit o energie și mi-am pus o dorință, sper să se îndeplinească. Nu, nu vreau să mă mărit. Să devin milionară, da. Sunt singură în pozele din Kairo, păi normal, nu știi că nu se pune… Da, am iubit, să zic. Să zic că da, să sperăm că nu. Secret”, a spus Daniela Crudu la Antena Stars.
„Nu vreau să-l mai văd în viața mea”
În ceea ce privește atenția primită, dar poate că nemaidorită, „vecinica” încearcă să lase în urmă experiența trăită cu fostul iubit croat, care este extrem de insistent, și încearcă să reia legătura prin orice mijloc.
„De croat nu mă mai interesează. Nu-l mai halesc. Să nu-i mai văd fața ăluia niciodată. Am văzut poze vechi cu el prin telefon și am avut o stare proastă. Nu vreau să-l mai văd în viața mea. Îl urăsc! M-a căutat non-stop și în martie m-a căutat. Mă caută non-stop. Cum să mă întorc la el? Îmi dă mesaje de pe conturi false pe Instagram încontinuu. Nu vreau să-i mai văd mecla ăstuia imediată. Pentru mine nu mai există acest om. E un om rău, urât. Nu știu de ce nu mi-am dat seama de la început, de obicei am un feeling la oameni. M-a luat valul, așa. Nu am avut timp să ne cunoaștem că noi stăteam doar în vacanță”, a continuat ea.
Citește și: Fulgy de la Clejani, internat de Ioniță la dezintoxicare