Fostul ministru de Finanțe Darius Vâlcov s-a predat autorităților din Italia

El a fost condamnat la 6 ani de închisoare în ”dosarul tablourilor”

Fostul ministru de Finanțe Darius Vâlcov, condamnat la începutul lunii mai la 6 ani de închisoare în ”dosarul tablourilor” și dat în căutare internațională s-a predat lângă Napoli. Vâlcov s-a predat agenților de la secția de poliție locală din localitatea Portici, potrivit g4media.ro.

Darius Vâlcov era plecat în Italia în urmă cu câteva luni, potrivit unor surse oficiale

El a lipsit de la mai multe termene ale procesului de la Curtea Supremă. În 2018, un complet de 3 magistraţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) îl condamnase în primă instanţă pe Darius Vâlcov la 8 ani de închisoare pentru corupţie. Vâlcov a fost acuzat în două dosare penale aflate pe rolul instanţelor de un prejudiciu de aproape 3 milioane de euro şi are sechestru pe bani şi bunuri (printre care 3 lingouri de aur, 172 de tablouri şi piese de mobilier) în valoare de doar 2 milioane de euro. Darius Vâlcov este acuzat de DNA de şpăgi şi un prejudiciu de peste 9 milioane de lei (aproape 2 milioane de euro), fiind găsit vinovat de o pagubă de 6,2 milioane de lei. Potrivit rechizitoriului, numai în acest dosar, Vâlcov are sechestru pe bani şi bunuri de peste 7,2 milioane de lei, printre care 3 lingouri de aur şi 172 de tablouri, cu 1 milion de lei mai mult decât l-a găsit instanţa vinovat.

OTP Bank România, scoasă la vânzare