Viorel Cataramă e unul dintre oamenii ăia de afaceri post-Revoluție. Împreună cu alt oportunist al generației sale, Sorin Ovidiu Vântu, Cataramă a reușit să facă avere din nimic. A profitat de haosul post-decembrist, de lipsa de atenția a anumitor instituții și și-a asigurat viitorul întru veșnicie. Și-apoi, când s-a săturat de făcut bani, Viorel Cataramă a decis că-i cazul să caute alte surse de fericire, așa că și-a concentrat atenția spre politică, candidând pe ici pe colo. Ultima sa „intervenție” de acest fel s-a produs chiar la ultimele alegeri prezidențiale când, marele patriot al țării s-a gândit că nu i-ar sta deloc rău la Cotroceni. Firește, șansele lui la cea mai înaltă funcție în stat erau minime încă de la început. Însă să nu vă gândiți că asta l-a oprit!

După ce a pierdut detașat în fața tuturor celorlalți, lui Cataramă i-a mai venit o ideea pentru a ieși în față. Știți povestea cu îmbrățișările și COVID-ul.

Și pentru că nici COVID-ul nu mai e ce-a fost, Cataramă a pus pe tapet alt plan: să-l demită pe Iohannis, să preia puterea și să devină premier absolut peste regat. Și nu oricum, ci cu Mișcarea Patrioților Români, o gașcă de partiduțe de care nu a auzit nimeni până acum.

”COMUNICAT

S-a constituit MIȘCAREA PATRIOȚILOR ROMÂNI (MPR), Alianță Electorală formată din următoarele partide:

– DREAPTA LIBERALĂ (DL)

– PARTIDUL PENTRU PROIECTE ȘI IDEI DE INTERESE LOCALE (PPIIL)

– PARTIDUL ROMÂNIEI EUROPENE (PRE)

– PARTIDUL VIOLET-DEMOCRAȚIE DIRECTĂ (PV-DD)

– PARTIDUL SOCIALIST CREȘTIN (PSC)

– PARTIDUL NAȚIONALIST (PN)

– PARTIDUL PIRAT ROMÂNIA (PIRAT)

1. PROGRAMUL POLITIC al MPR :

– Respectarea drepturilor și libertăților; orice suspendare va putea fi făcută numai prin referendum.

– Dezvoltarea capitalului românesc și a economiei naționale, în principal pe baza exporturilor.

– Crearea de noi locuri de muncă prin creșterea industriei, agriculturii, cercetării și prestărilor de servicii.

– Disponibilizarea fondurilor pentru modernizarea sănătății și a învățământului.

– Pensia minima – 70% din salariul minim.

– Naționalizarea resurselor naturale și a utilităților.

– Destructurarea cartelurilor bancare.

– Spargerea monopolurilor multinaționalelor.

– Limitarea cumpărării de terenuri agricole de către străini.

– Interzicerea exportului de lemn.

– Suspendarea și demiterea președintelui Klaus Iohannis pentru încălcarea gravă a Constituției.

– Aducerea în fața justiției a persoanelor vinovate pentru suprimarea dreptului la viață a unor români nevinovați.

2. GUVERNUL DIN UMBRA AL MPR

– Viorel Cataramă – PM

– Dan Prioteasa – Ministerul Apărării

– Alin Ciupe – Ministerul de Interne

– Răzvan Savaliuc – Ministerul Justiției

– Ion Pârgaru – Ministrerul Afacerilor Externe

– Dumitru Bălan – Ministerul Economiei

– Cristian Ilia – Ministerul Finanțelor

– Sorin Bontaș – Ministerul Transporturilor

– Alexandru Herdea – Ministerul Sanatatii

– Răzvan Dobrescu – Ministerul Muncii

– Viorel Lascu – Ministerul Mediului

– Corina Pânzaru – Ministerul Comunicațiilor

– Gheorghe Fătăcean – Ministerul Educației

– Nicușor Pescaru – Ministerul Agriculturii

– Daniela Finescu – Ministerul Culturii

– Elena Petrescu – Ministerul Turismului

– Radu Antonenco – Ministerul Diasporei

– Luca Dejan – Ministerul Tineretului

CV-le vor fi publicate pe www.miscareapatriotilor.ro care va fi disponibil în urmatoarele căteva zile.

3. CONSILIERI/CONSULTANȚI

– Gen 4* Ștefan Dănilă – Apărare și Securitate Națională

– Dr. Monica Pop – Sănătate

– Andrei Marga – Educație

– Mișu Negrițoiu – Finanțe

– Mircea Coșea – Economie

– Vasile Pușcaș – Relații Externe

4. Președinte al MPR a fost ales Viorel Cataramă.

5. Purtator de cuvânt a fost numită dna. Adriana Țigănilă.”, arată Viorel Cataramă.

Citește și: Marius Necula se întoarce în politica gălățeană: pe „traseu” ecologist

#News