Cei de la Animal Society vor reveni, luni, 28 iunie, în Galați. De altfel, asociația e prietena orașului de la Dunăre de ani buni, colaborând în repetate rânduri chiar și cu Primăria Municipiului Galați, în scopul sterilizării animăluțelor nimănui sau a acelor animăluțe deținute de oameni fără posibilități materiale.
Pe scurt, niște OAMENI s-au hotărât, la un moment dat, să-și dedice timpul și, uneori, chiar resursele, întru ajutorarea animăluțelor fără părinți umani, cele uitate și izgonite de toată lumea. Așadar, prin acțiunile lor au demonstrat, în repetate rânduri, că un câine de rasă comunitară nu este cu nimic mai prejos decât unul cu pedigree. Pot fi la fel de iubitori și, cu siguranță, la fel de isteți ca oricare alt cățel cu „școli înalte”.
Tot ce trebuie să faci tu, ca OM, este să-i dai câinelui comunitar o șansă. Iubește-l, fii părintele lui, iar cățelul te va răsplăti cu gratitudine și dragoste cât pentru o mie de ani, pe care o poți, mai apoi, lăsa moștenire urmașilor-urmașilor tăi.
Animal Society revine, luni, în Galați!
Așadar, prietenii mari și mici, bipezi și patrupezi sunt așteptați luni, începând cu ora 18:45, în Grădina Publică din Galați, la evenimentul lunii iunie! Echipa „Centrului de Educație pentru Bunăstarea Animalelor, Câini pentru Oameni”, alături de invitați speciali, le-au pregătit gălățenilor multe surprize, tombole și concursuri cu premii. De menționat că evenimentul este „kids friendly” și „pet friendly”. Cu alte cuvinte, este permisă și chiar recomandată prezența copiilor umani și non-umani.
În încheiere, știți voi: iubiți și câinii vagabonzi!
Mai multe detalii aici.
Citește și editorialul: Alba ca Zăpada nu mai e albă